ACTUALITATE

Uniunea Europeană a avertizat Republica Moldova să respecte Acordul de Liber Schimb

post-img

Uniunea Europeană a avertizat Republica Moldova să respecte Acordul de Liber Schimb cu blocul comunitar, în contextul în care preşedintele Igor Dodon încearcă să apropie Chişinăul de Uniunea Economică Eurasiatică, transmite Reuters.

Republica Moldova a primit recent statut de observator în cadrul Uniunii Economice Eurasiatice din care fac parte Rusia, Belarus, Kazahstan, Armenia şi Kârgâzstan. Preşedintele Igor Dodon consideră că acest statut este o opţiune alternativă la Acordul de Liber Schimb cu Uniunea Europeană.
 
Potrivit sursei, oficialii de la Bruxelles au precizat că, deşi îşi încurajează partenerii să întreţină o serie de alianţe de afaceri, aşteaptă ca Republica Moldova să-şi respecte integral obligaţiile. Peste 60% din schimburile comerciale ale Republicii Moldova sunt realizate cu Uniunea Europeană, iar Acordul de Liber Schimb cu UE oferă Chişinăului acces la cel mai mare bloc comercial din lume. Concomitent, ţara trebuie să rămână deschisă pentru bunurile provenite din Uniunea Europeană.