ACTUALITATE

Cum comentează Cebotari faptul că trei dintre judecătorii Curţii Constituţionale sunt foşti deputaţi PD, printre care şi naşa de cununie a lui Plahotniuc

post-img

Partidul Democrat nu consideră o problemă faptul că printre judecătorii Curţii Constituţionale se află şi 3 foşti deputaţi democraţi, dintre care unul este chiar naşul de cununie a liderului democraţilor Vlad Plahotniuc.

Mai mult, faptul că trei foşti membri ai PD fac parte din completul de judecători ai CC nu poate să influeneţeze luarea deciziilor CC  în favoarea PD-ului sau că acestea trebuie neglijate. Cel puţin asta a dat de înţeles vicepreşedintele PD Vladimir Cebotari.

„Până nu demult, Curtea avea şi foşti deputaţi sau afiliaţi ai PCRM. Nimănui nu i-a încurcat să respecte şi nimănui trecut prin cap să neglijeze deciziile CC”, a declarat Vladimir Cebotari.

De menţionat că trei dintre membrii Curţii Constituţionale sunt foşti deputaţi ai Partidului Democrat. Este vorba despre Aurel Băieşu, Artur Reşetnicov şi Raisa Apolschii, cea din urmă fiind şi naşa de cununie a liderului PD Vlad Plahotniuc.