ACTUALITATE

Traian Băsescu rămâne cetăţean al Republicii Moldova. Decretul lui Igor Dodon a fost suspendat temporar

post-img

Decretul privind retragerea cetăţeniei moldoveneşti lui Traian Băsescu a fost suspendat temporar printr-o decizie a Judecătoriei Chişinău, anunţă Mediafax.

"La 20 martie 2017, Judecătoria Chişinău a emis o încheiere prin care a primit în procedură cererea de chemare în judecată, a obligat pârâtul să prezinte referinţa şi probele în sprijinul acesteia până la 2 mai 2017 fixând primul termen de judecată pentru 16 mai 2017”, se arată într-un comunicat semnat de Andrei Bivol, avocatul lui Traian Băsescu.

„La 16 martie 2017, reclamantul a înaintat Judecătoriei Chişinău o cerere de chemare în judecată împotriva Preşedintelui Igor Dodon prin care a solicitat anularea Decretului nr. 16-VIII din 3 ianuarie 2017 ca fiind ilegal. Concomitent cu înaintarea acţiunii reclamantul a solicitat şi aplicarea măsurii de asigurare prin suspendarea executării decretului contestat până la examinarea cauzei în fond", potrivit sursei. 

„Încheierea de suspendare poate fi contestată în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chişinău”, se mai spune în comunicat

Menţionăm că fostul preşedinte al României Traian Băsescu şi soţia sa, Maria, au primit cetăţenia Republicii Moldova în luna iunie 2017.

Ulterior, pe 3 ianuarie 2017, preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a semnat un decret prin care îi retrage cetăţenia fostului preşedinte al României.