ACTUALITATE

Şedinţă cu scântei la CMC. Consilierii au întârziat la şedinţă dar au luat pauze lungi şi s-au acuzat reciproc

Cei aleşi în Consiliul Municipal Chişinău s-au întrunit astazi în prima şedinţă de constituire. Au fost numiţi şefii fracţiunelor iar liniştea s-a tulburat la împărţirea atribuţiilor. Consilierul Andrei Năstase este nemulţumit de modul în care socialiştii au împărţit componenţa comisiilor de specialitate.

Prima şedinţă a consiliului municipal Chisinau a început cu întârziere. Aleşii locali şi-au ocupat locurile în sala apoi, în aplauze, şi-au primit legitimaţiile. Au fost aplauze şi când primarul general, Ion Ceban a primit drapelul şi un buchet de flori de la o fostă colegă de partid, consilier PSRM.

Rând pe rând, fracţiunele politice şi-au anunţat liderii. Socialiştii îl vor avea în frunte pe un fost ministru al tineretului, Serghei Afanasenco. Cei de la Blocul ACUM s-au divizat. PPDA îl va avea ca lider pe Andrei Năstase şi fractiunea PAS, pe Vasile Grădinaru.

Ulterior, membrii PPDA au anunţat că regretă că PAS nu a dorit o alianţă. Fracţiunea Partidului Liberal va fi condusă de Ion Cebanu. Dorin Chirtoacă a lipsit de la prima şedinţă, la fel ca şi Octavian Ţîcu, de la Partidul Unităţii Naţionale. Acuzaţiile nu au lipsit de la şedinţă.

Victor Chironda a fost sfătuit să renunţe la postul de viceprimar.

Neînţelegeri au apărut la repartizarea pe comisiile de specialitate.