ACTUALITATE

Şase ani de regim fără vize între UE şi Republica Moldova

post-img

Astăzi, 28 aprilie, se împlinesc şase ani de când cetăţenii Republicii Moldova beneficiază de regim liberalizat de vize cu Uniunea Europeană. În această perioadă, milioane de cetăţeni au traversat liber spaţiul comunitar.

Republica Moldova a fost prima ţară din componenţa asociaţiei de state numite Parteneriatul Estic căreia i s-a acceptat în 2014 regimul liberalizat de vize după îndeplinirea unei liste de condiţii cerute de UE, formulate mai curând de o manieră tehnică. Condiţiile au vizat diverse măsuri de precauţie - de la combaterea crimei organizate şi a corupţiei, promovarea reformele democratice şi până la adoptarea legislaţiei anti-discriminare.

Obţinerea regimului liberalizat de vize a fost o mare oportunitate pentru Republica Moldova, care trebuie să continue reformele pentru a aprofunda relaţiile cu Uniunea Europeană, susţin experţii. Ei mai afirmă că obţinerea regimului liberalizat de vize a reprezentat o realizare importantă pentru Chişinău, dar, în ultimii ani, relaţiile cu Uniunea Europeană nu au evoluat în sensul dorit, ceea ce nu a permis extinderea acestui regim, de exemplu, spre obţinerea dreptului la muncă a cetăţenilor Republicii Moldova.

Conform prevederilor legate de suspendarea vizelor, finalizate în noiembrie 2018, Bruxelles-ul este obligat să monitorizeze evoluţia parametrilor politici, dar şi tehnici, pe o durată de până la 7 ani din momentul eliminării vizelor. Ulterior, evaluarea situaţiei se poate face la necesitate sau la îndemnul Consiliului UE, sau a Parlamentului European. În acest fel, Republica Moldova se va afla pe radarul monitorizării UE cel puţin până în 2021, când se vor împlini 7 ani de la liberalizarea vizelor.

Republica Moldova a început negocierile cu Uniunea Europeană privind suspendarea vizelor încă în 2008 şi a avut nevoie de şase ani ca să atingă ţinta. De la 28 aprilie 2014, cetăţenii Republicii Moldova care deţin un paşaport biometric pot călători pentru o perioadă de 90 de zile în Spaţiul Schengen, dar nu mai mult de 180 de zile pe an.