Preşedintele României, Klaus Iohannis, şi omologul său polonez, Andrzej Duda, au reafirmat sprijinul celor două ţări pentru apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană.
Preşedintele Poloniei a precizat că vizita preşedintelui Maia Sandu, la Varşovia, urmează să se desfăşoare în luna iunie, după ce a fost amânată din cauza crizei politice de la Chişinău, prin atacurile date de socialişti şi aliaţii lor asupra Curţii Constituţionale, cu scopul de a fi blocată organizarea alegerilor parlamentare anticipate.