ACTUALITATE

Raport: Şor a ajuns cel mai mare beneficiar al celor mai valoroase bunuri ale sindicatelor

post-img

Cel mai mare beneficiar al bunurilor imobile în străinătate, care aparţineau Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor, a fost Ilan Şor şi doar ocazional apare o companie a lui Vlad Plahotniuc, a anunţat Lilian Carp, membru al comisiei de anchetă privind înstrăinarea patrimoniului sindicatelor, în cadrul unui briefing de presă. Raportul conţine peste 4 mii de pagini, iar la acest document s-a lucrat mai bine de un an, transmite IPN.

„Avem proprietăţi care aparţineau sindicatelor, care au fost folosite în gajare, pentru a scoate bani atât din Banca Socială, cât şi trebuie să stabilim legătură cu scoaterea banilor şi din Banca de Economii, atunci când a avut loc fraudarea bancară. Astfel, bunurile sindicatelor au fost folosite şi în acest proces de scoatere a lichidităţilor din băncile care au fost falimentate”, a menţionat Lilian Carp.

Comisia a angajat un expert economic, care a calculat cu cât au fost prejudiciate sindicatele atunci când au fost vândute aceste bunuri. Valoarea estimativă a doar 32 de tranzacţii imobiliare din cele 48 de obiective imobiliare în străinătate este de circa 1 miliard de lei

„Comisia a mai constatat şi care sunt grupurile afiliate în acest „carusel” de înstrăinare a bunurilor din contul sindicatelor. Grupul de companii afiliate a lui Ilan Şor a devenit cel mai mare beneficiar al celor mai valoroase bunuri ale sindicatelor. Având în vedere că, după obţinerea de către Ilan Şor a bunurilor de la CNSM, în acestea nu au fost investite surse pentru modernizare sau reparaţii capitale, scopul urmărit de acesta a fost de a le utiliza în calitate de gaj pentru obţinerea frauduloasă a unor credite”, a notat Lilian Carp.

Conform informaţiilor operative, obţinute de comisia de anchetă de la Serviciul de Informaţii şi Securitate, dar şi alte instituţii de stat, acest lucru a putut avea loc datorită faptului că a existat o relaţie de interese dintre Ilan Şor cu preşedintele Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor, Oleg Buza.

„De exemplu, relaţii apropiate dintre fiul lui Oleg Budza, Stanislav Budza, şi Ilan Şor, care în perioada 28.10.2003 până în 29.11.2014, când preşedinte al Consiliului de Administrare al Băncii de Econimii a fost Ilan Şor, Stanislav Budza a exercitat funcţia de membru al Consiliului de Administrare. Până la înstrăinarea, în anul 2010, a hotelului„Turist”, în cadrul şedinţei CNSM din 28.08.2009, la iniţiativa lui Oleg Budza, Comitetul Confederal al Confederaţiei Naţionale a Sindicatelor din Republica Moldova şi-a dat acordul cu privire la oferirea gajului imobilului pentru asigurarea contractelor de credit companiei afiliate lui Ilan Şor, contractate de la Banca Socială. În cadrul şedinţei respective, Oleg Budza a fost împuternicit şi cu dreptul de a semna contractul de gaj a imobilului”, a spus Lilian Carp.

Un alt membru al comisiei de anchetă, Vasile Năstase, a subliniat că raportul este un rechizitoriu pentru procurori. „Membrii comisiei de anchetă se adresează procurorului general, Stoianoglo, să ia raportul şi să-l transforme în rechizitoriu de procuratură, pentru că lucrurile sunt foarte şi foarte grave şi să ducă acest dosar până la capăt”, a atenţionat Vasile Năstase. Potrivit lui Vasile Năstase, susţinătorii lui Oleg Budza din sindicate nu au dorit să colaboreze cu comisia de anchetă. Iar preşedintele CNSM şi-ar fi adunat susţinătorii să le spună că acest raport nu ar însemna nimic şi că la ei este totul curat. „La Centrul Naţional Anticorupţie au fost deschise 14-15 cauze penale, dar toate au fost închise în baza mitei, în baza intervenţiei din afară, în baza politicului”, a menţionat Vasile Năstase.

Conducerea CNSM îsi va anunţa poziţia la acest subiect astăzi, în cadrul unui briefing de presă.