ACTUALITATE

Primăria Chişinău are cu cinci şefi mai puţin după comasarea unor departamente

Primăria Chişinău va avea cu cinci şefi mai puţin. Consiliul Municipal a votat lichidarea prin fuziune a cinci direcţii. Doar câţiva dintre actualii angajaţi îşi vor păstra locurile de muncă. Doar cei mai buni vor fi transferaţi în noile direcţii şi vor avea alte responsabilităţi. Proiectul a fost votat de 27 de consilieri. Doar liberalii s-au pronunţat împotrivă.

Unul dintre cei care şi-a pierdut fotoliul de şef este Mihai Moldovanu, de la Direcţia Sănătate. Aceasta a fost comasată cu Direcţia Generală Asistenţă Socială. Consilierii PL au criticat dur schimbările făcute.
 
În schimb, cei mai mulţi consilieri spun că Direcţiile erau ineficiente şi mult prea costisitoare.
 
Odată ce Socialul si Sănătatea vor fi coordonate de un singur şef, procedurile nu vor mai fi atât de birocratice, promit autorităţile.
 
A dispărut şi Direcţia Generală a Fondului municipal Chişinău de Susţinere Socială a populaţiei, competenţe care vor fi trecute tot la Direcţia Generală Asistenţă Socială. Practic fără nici o activitate, Direcţia Agricultură şi Alimentaţie a fuzionat cu Direcţia Economie, iar Direcţia Socio-Ecologică cu Direcţia Locativ-Comunală. Unii aleşi locali s-au întrebat cum va face faţă un singur şef cu toate responsabilităţile.
 
Cu un şef mai puţin va fi şi după ce Direcţia Cultură va trece la Educaţie. Până acum nu a fost prezentată organigrama noilor direcţii. Nu se ştie deocamdată ce angajaţi vor rămâne în funcţii şi cine va trebui să plece.
 
Reforma a început odată ce la cârma Primăriei Chişinău a venit Silvia Radu. Primarul interimar ar fi descoperit un adevărat haos în structura de funcţionare a municipalităţii şi suprapunerea responsabilităţilor în direcţii şi întreprinderi. Reforma ar urma să aducă reduceri de cheltuieli, însă un număr exact încă nu a fost prezentat.