ACTUALITATE

Operaţiunea „Pietonul” va fi desfăşurată timp de o lună, în întreaga ţară. Încălcarea regulilor de circulaţie de către pietoni constituie o contravenţie

post-img

Inspectoratul General al Poliţiei anunţă că timp de o lună, poliţiştii vor desfăşura pe întreg teritoriul ţării operaţiunea specială „Pietonul”  în scopul reducerii numărului de accidente.

Operaţiunea este efectuată începând cu 20 ianuarie şi până pe 20 februarie.

În perioada anului 2019, Inspectoratul General al Poliţiei a înregistrat 344 de accidente rutiere în rezultatul cărora 58 de pietoni care traversau strada neregulamentar şi-au pierdut viaţa, iar 295 s-au ales cu traumatisme.
 
Abaterile săvârşite de pietoni în traficul rutier şi neacordarea priorităţii la trecere reprezintă unele din cauzele cele mai fregvente ce provoacă accidente pe drumurile publice. Din aceste considerente, Poliţia anunţă că va intensifica acţiunile în stradă menite să responsabilizeze şi să disciplineze atât pietonii, cât şi conducătorii auto cu privire la respectarea regulilor de circulaţie.
  
Inspectoratul General al Poliţiei aminteşte pietonilor că aceştia sunt deopotrivă participanţi ai traficului rutier, prin urmare, încălcarea regulilor de circulaţie de către aceştia constituie contravenţie.
 
Prin urmare, ignorarea de către pietoni a semnalelor de dirijare a traficului rutier, traversarea părţii carosabile a drumului sau deplasarea  în locuri neindicate,  se sancţionează cu avertisment sau cu amendă în mărime de la 300 la 450 lei, potrivit art.245 alin.(1) al Codului Contravenţional.
 
Totodată, neacordarea priorităţii pietonilor constituie o faptă contravenţională şi se sancţionează cu amendă până la 1 500 lei şi cu aplicarea a 4 puncte de penalizare, în conformitate cu art. 238 alin.(3) al Codului Contravenţional.