ACTUALITATE

Octavian Ţîcu: Propunerea PUN este crearea unei platforme unioniste în care să fie atraşi unioniştii reprezentativi

Propunerea pe care PUN a făcut-o printr-un sondaj deschis în rândul susţinătorilor noştri, este să crearea unei platfome unioniste, în care să atragem toţi unioniştii reprezentativi, figuri proeminente culturale şi intelectuale, a declarat preşedintele PUN, Octavian Ţîcu, la emisiunea Punctul pe AZi de la TVR MOLDOVA.

„Fie că va fi, într-o coaliţie cu partidele de dreapta, fie că va fi o acţiune pe platformă unionistă, o vom promova la alegerile parlamentare”, a spus Octavian Ţîcu.

Preşedintele PUN a precizat că Blocul Unirea sau anumiţi exponenţi ai acestui bloc pot veni să participe la construcţia unei platforme unioniste.

„Blocul Unirea, care este format din 4 sau 5 partide, ar trebui să urmeze exemplul PUN. La noi tot a existat divizare. Partidul Dreapta a făcut fuziune cu PUN al domnului Şalaru, am venit eu, a venit Vlad Ţurcanu cu Partidul Popular Românesc şi am făcut o singură formaţiune. Blocul Unirea ar trebui să se consolideze pe interior. Una e să participăm la alegeri pe platforma unui partid cu 5% şi alta e o construcţie politică cu mai multe partide, în care ai nevoie de 9% din voturi”, a spus Octavian Ţîcu.

Potrivit acestuia, mai multe personalităţi care au reprezentat Mişcarea de Renaştere Naţională au aderat la PUN, iar mişcarea unionistă se va consolida, fiind un fapt împlinit când va exista o certitudine în privinţa datei alegerilor.

În cadrul emisiunii, deputatul Partidului Platforma DA, Dinu Plângău, a declarat, referitor la subiectul guvernării actuale a Republicii Moldova, că acordarea unei puteri depline unui guvern demisionar este o soluţie periculoasă.

„Un guvern demisionar nu poartă niciun fel de răspundere în faţa nimănui şi nu are niciun control. În momentul de faţă, Parlamentul poate controla activitatea Guvernului prin moţiuni de cenzură sau moţiuni simple, dar un guvern demisionar nu poate fi supus unei asemenea măsuri”, a spus Dinu Plângău.

Deputatul a menţionat că un guvern interimar ar putea funcţiona mai mulţi ani.