ACTUALITATE

VIDEO. UPDATE. Cu 62 de voturi, guvernul Chicu a fost învestit

post-img

Guvernul condus de Ion Chicu, desemnat de preşedintele Igor Dodon, a primit votul de învestitură al Parlamentului Republicii Moldova.

UPDATE: Deputaţii PSRM au votat pentru învestirea Guvernului Chicu.

UPDATE ora 13.15 Deputaţii fracţiunilor parlamentare PAS şi DA nu vor participa la votul de învestitură a Guvernului Chicu. Deputaţii celor două fracţiuni au părăsit sala de şedinţe a Parlamentului.

UPDATE: Comisia juridică, numiri şi imunităţi a dat aviz pozitiv Guvernului condus de Ion Chicu. „Cu votul majorităţii membrilor, Comisia juridică, numiri şi imunităţi a decis să propună examinarea şi adoptarea proiectului de hotărâre a Parlamentului pentru adoptarea programului de activitate a Guvernului şi acordarea votului de încredere”, a declarat deputatul Vasile Bolea, vicepreşedintele Comisei.

UPDATE. Premierul desemnat, Ion Chicu, a menţionat de la tribuna Parlamentului că, în relaţiile internaţionale, guvernul va promova o politică externă echilibrată şi că vor fi respectate angajamentele internaţionale cu UE şi CSI. „Colaborarea cu instituţiile internaţionale trebuie făcută pe principii pragmatice, în interesul Republicii Moldova”, a declarat Ion Chicu, care a precizat că instituţii ca FMI şi Banca Mondială va colabora cu guverne pragmatice şi realiste.

UPDATE. Premierul desemnat, Ion Chicu, a menţionat de la tribuna Parlamentului că are idei pentru a atrage 300 de milioane de euro pentru îmbunătăţirea infrastructurii din Republica Moldova, care să cuprindă construcţia de drumuri noi pe principalele artere ale Republicii Moldova şi reparaţia celor existente.

UPDATE: Premierul desemnat, Ion Chicu, a anunţat care sunt cele 10 domenii prioritare ale Guvernului şi spune că reforma justiţiei va domina agenda Executivului: „Vom reuşi să reformăm acest sistem”. De asemena, Chicu a vorbit şi despre politica externă, relaţia cu UE şi angajamentele asumate în trecut cu referire la Acodrul de Asociere.

UPDATE. Premierul desemnat, Ion Chicu, a prezentat miniştrii din cabinetul său.



UPDATE: Premierul desemnat, Ion Chicu, vorbeşte de la tribuna centrală a Parlamentului despre criza politică şi îi mulţumeşte lui Igor Dodon şi deputaţilor pentru încrederea acordată acestuia.

După o pauză de o oră, timp în care Ion Chicu, premierul desemnat de Dodon s-a consultat cu fracţiunile, şedinţa Parlamentului a fost reluată. Ion Chicu urmează să primească votul de încredre pentru guvernul său. 



Vedeţi LISTA miniştrilor Guvernului Chicu: Voicu - MAI, Nagacevschi - Justiţie

Preşedintele a publicat date din CV-ul lui Ion Chicu: „(...) Nu este membru al vreunui partid politic”