James Pettit. Concentrarea mass-mediei şi monopolul de pe piaţa publicităţii împiedică dezvoltarea presei independente
Sursa foto:TVR Moldova Vizualizari:

James Pettit. Concentrarea mass-mediei şi monopolul de pe piaţa publicităţii împiedică dezvoltarea presei independente

Concentrarea mass-media şi monopolul pe piaţa publicităţii împiedică dezvoltarea presei independente în Republica Moldova. Despre aceasta au vorbit diplomaţii străini la forumul media internaţional "Provocări, perspective şi traseul spre libertatea presei în R. Moldova", potrivit agenţiei INFOTAG

Ambasadorul SUA în RM, James Pettit, a menţionat că presa independentă este unul dintre principiile fundamentale ale unui stat democratic".

"Dar probleme precum concentrarea mass-media în anumite mâini, precum şi monopolul pe piaţa publicităţii afectează negativ dezvoltarea acestui principiu. Prezenţa acestor doi factori, ţinând cont de propaganda din exterior, exclude, de fapt, existenţa unei mass-media independente, deoarece presa este nevoită să supravieţuiască în căutarea unor surse de finanţare", a spus diplomatul.

În opinia sa, aceste provocări "au un impact negativ asupra cetăţenilor, care au acces doar la un număr limitat de surse de informaţie şi nu pot evalua critic evoluţia situaţiei din R.Moldova şi din lume".

Şeful Delegaţiei UE în Moldova, Peter Michalko, consideră că "o societate fără presă liberă este ca un ziar fără cuvinte, iar Republica Moldova trebuie să acorde o atenţie serioasă la problema concentrării mass-media, precum şi la crearea unei pieţe mass-media bazată pe principiile concurenţei loiale".

Diplomatul a remarcat succesul republicii în depăşirea problemelor legate de mass-media, în special, "elaborarea unui nou Cod al audiovizualului" şi şi-a exprimat speranţa că "acesta va fi adoptat până la sfârşitul sesiunii parlamentare, ţinând cont de recomandările partenerilor europeni".

Ambasadoarea Germaniei în Republica Moldova, Julia Monar, a menţionat că, "la sfârşitul lunii februarie, Consiliul Miniştrilor de Externe UE a prezentat concluziile referitor la ţara noastră şi a recomandat ca statul să contribuie la dezvoltarea mass-media independente în Republica Moldova".

Ea s-a referit la recentele modificări la Codul audiovizualului (cunoscute drept legea privind combaterea propagandei - "I."), considerând că "lupta cu fenomene precum dezinformarea şi propaganda este foarte importantă, dar aceasta necesită acţiuni elaborate atent, bazate pe eforturile comune ale instituţiilor de stat, ale societăţii civile şi ale jurnaliştilor".

În acelaşi timp, ea se îndoieşte că modificările adoptate vor atinge obiectivele stabilite.

Preşedintele Parlamentului, Andrian Candu, consideră că grupul de lucru pe care l-a înfiinţat "face progrese în elaborarea conceptului de dezvoltare a mass-media, crearea noului Cod al audiovizualului, asigurarea accesului la informaţii şi în lupta împotriva propagandei".

"Mass-media este un business care trebuie sprijinit. De aceea, sarcinile-cheie pentru Parlament sunt de a asigura legislativ investiţiile în mass-media, de a dezvolta această piaţă şi de a face comunicarea între instituţiile de stat şi mass-media cât mai simplă şi mai informal", a spus el.
Similare