Un incendiu a izbucnit în sectorul Buiucani din capitală. Apelul la Serviciul 112 a fost recepţionat noaptea trecută la ora 01:55. Potrivit oamenilor legii arderea s-a produs într-un garaj situat pe strada Paris din municipiul Chişinău.
Potrivit pompierilor focul a cuprins garajul în care se afla un automobil de model Ford Transit. Totodată, în timpul intervenţiei salvatorii au evacuat 7 butelii cu O2 , dar şi un compresor pe remorcă.
Incendiul a fost localizat la ora 02:15 şi lichidat complet la ora 03:31.
Flăcările au distrus garajul şi parţial autovehiculul din interior. În urma incendiului nici o persoană nu a avut de suferit.
Cauza şi circumstanţele urmează a fi stabilite ulterior.