ACTUALITATE

Igor Dodon, mesaj de felicitare adresat Preşedintelui României Klaus Iohannis, de 1 Decembrie

post-img

Preşedintele în exerciţiu Igor Dodon a transmis omologului său, preşedintele României Klaus Iohannis, o felicitare cu prilejul Zilei Naţionale a României.

„Cu ocazia Zilei Naţionale a României, Vă adresez, în numele cetăţenilor Republicii Moldova şi al meu personal, sincere şi cordiale felicitări, împreună cu urări de sănătate, bunăstare şi prosperitate.

În context festiv, ţin să remarc, cu gratitudine, asistenţa valoroasă oferită de România, inclusiv prin implementarea proiectelor bilaterale sectoriale, cu beneficii importante pentru Republica Moldova.

Rămân optimist privind perspectiva dinamizării şi extinderii relaţiilor speciale moldo-române, bazate pe comuniunea de limbă, cultură, istorie şi pe interesul reciproc avantajos al statelor noastre.

Reiterând urările de succes şi progres continuu, adresate Dumneavoastră şi întregului popor român, Vă rog să acceptaţi, Excelenţă, expresia înaltei mele consideraţii”, se spune în mesaj.