După un gard înalt de aproape trei metri, acoperit cu sârmă ghimpată, se află fosta închisoare numărul 3 STASI - Serviciul Securităţii al fostei Republici Democrate Germane (RDG). La intrare, o poartă mare din metal îţi dă fiori. Este locul unde zeci de ani zeci de mii de oameni au fost torturaţi şi supuşi unor tratamente inumane.
Oamenii erau vânaţi din stradă de nişte maşini care erau foarte populare în acea vreme în RDG. Acestea erau mascate ca autoutilitare.
Aceste maşini erau folosite în sfera serviciilor din RDG.
O persoană putea fi arestată la o distanţă de câţiva kilometri de sediul închisorii, ulterior fiind plimbată în duba STASI câteva ore, pentru a scăpa de potenţiale cozi şi pentru a dezorienta persoana arestată. În aceste automobile încăpeau până la şase deţinuţi, spaţiul fiind foarte limitat.
Această închisoare a fost moştenită de administraţia de ocupaţie sovietică de la regimul nazist, fiind utilizată în continuare pentru deţinuţii politici. Până la moartea lui Stalin, oamenii erau plasaţi în subsolul instituţiei, iar perioada de la reţinere şi până la primul interogatoriu putea dura chiar şi două săptămâni. Cei care erau consideraţi „criminali deosebit de periculoşi” erau plasaţi la subsol în celule fără geamuri, unde lumina era mereu aceeaşi, iar după câteva zile oamenii pierdeau simţul timpului.
Persoanele reţinute şi plasate în celule la subsol dormeau pe paturi de lemn, nu aveau saltele şi nici plapume.
Pentru cei care rezistau în faţa sistemului represiv erau pregătite celule cu pereţi acoperiţi cu cauciuc, pentru a evita mutilările. RDG a vândut mai mulţi prizonieri politici Germaniei Federative (aflată sub zona de influenţă occidentală). În total, din 1945 până în 1989, RFG a cheltuit peste două miliarde de mărci pentru repatrierea deţinuţilor politici.
Punctul de control al închisorii STASI din Berlin.
În asemenea celule erau deţinute persoanele după moartea lui Stalin. Aici au apărut saltele, plapume şi perne.
Deţinutul era obligat să-şi aranjeze patul dimineaţa la ora 6:00, iar toată ziua nu avea voie să se aşeze sau să se culce pe el. Putea sta doar pe scaunul de lângă masă fără a se putea sprijini de acesta sau de perete. Când dormea, deţinutul era obligat să stea pe spate, iar mâinile să fie deasupra plapumei.
Biroul unde era adus deţinutul imediat după ce era arestat. Aici i se făceau tradiţionalele poze, din faţă şi din profil, apoi i se acorda un număr. Din acel moment deţinutul îşi pierdea identitatea.
Acest tânăr a fost arestat în 1987. Peste doi ani avea să cadă Zidul Berlinului, iar un an mai târziu statul care l-a arestat avea să dispară.
Locul de muncă al judecătorului de instrucţie.
Aici deţinuţii erau scoşi câte 30 de minute în fiecare zi la plimbare. Indiferent de anotimp şi starea vremii, aceştia erau obligaţi să iasă. În timpul plimbării ei nu puteau să vorbească, să cânte sau să scrie mesaje pe pereţi.
Doar în acest penitenciar au fost deţinute peste 20 000 de persoane, în 44 de ani. În total, au existat 17 astfel de închisori STASI dedicate doar „criminalilor politici”.
Acest material a fost realizat în cadrul unei vizite de studiu în Germania, organizată cu sprijinul financiar al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Federale Germane în cadrul proiectului ”Dezvoltarea cooperării cu societatea civilă în ţările Parteneriatului Estic şi Rusia”, implementat în Republica Moldova de Fundaţia Friedrich Naumann pentru Libertate, în parteneriat cu Asociaţia Presei Independente.
