ACTUALITATE

Europol: Cel puţin 200 de basarabeni au fost exploataţi pe şantierele de construcţii din Franţa

Cel puţin 200 de basarabeni au fost exploataţi prin muncă, pe şantierele de construcţii din Franţa, de către o reţea criminală coordonată şi de un cetăţean român. Potrivit Europol, reţeaua se ocupa cu traficul de migranţi, exploatarea forţei de muncă, fraude şi spălare de bani. În anchetă a fost implicată Poliţia de Frontieră din Franţa, Poliţia Română, dar şi cea din Republica Moldova.

Potrivit Europol, ancheta a început în 2018, când ofiţerii din Franţa au interceptat o maşină care transporta migranţi. Aceştia erau cetăţeni ai Republicii Moldova şi mergeau la muncă pe şantierele de construcţii din Franţa. Basarabenii era de fapt trataţi ca nişte sclavi - munceau şi câte 55 de ore pe săptămână, pentru 60 de euro pe zi. Reţeaua criminală era condusă de un cetăţean roman. Migranţilor din Republica Moldova şi se ofereau cărţi de identitate şi permise de conducere româneşti false, iar paşapoartele reale erau luate drept garanţie.

SERGIU RUSU, procuror şef, Secţia Combaterea Traficului de Fiinţe Umane, Procuratura Generală: „Miza traficanţilor erau anume persoanele din Republica Moldova care sunt mai sărace şi care îşi cunosc mai puţin drepturile şi care nu au obiecţii la condiţiile de muncă.  Misiunea anchetatorilor din Republica Moldova a fost destructurarea reţelei de transportatori, dar şi destructurarea reţelei care falsificau permisele de conducere, dar şi actele de identitate.”

Conform agenţiei Europol, schema infracţională a fost profitabilă iar veniturile ilegale obţinute sunt estimate la aproape 14 milioane de euro. Suspecţii au spălat banii prin intermediul a opt companii, majoritatea cu sediul în Franţa.

SERGIU RUSU, procuror şef, Secţia Combaterea Traficului de Fiinţe Umane, Procuratura Generală: „40 de persoane sunt persoanele identificate la momentul declanşării operaţiunii. Pe tot parcursul activităţii grupării au fost exploataţi peste 200 de cetăţeni.  Acum sunt audiate persoanele care au fost reţinute pe aceste cauze penale.”

Anchetatorii au făcut percheziţii simultane în Franţa, România şi Republica Moldova şi au fost arestate 38 de persoane, printre care şi 7 cetăţeni ai Republicii Moldova. De asemenea, au fost sechestrate maşini de lux, jet ski-uri, arme, telefoane, valută şi lei în valoare de 137 de mii de euro şi au fost blocate 11 conturi bancare.