ACTUALITATE

După ce a împrumutat de la bănci, Primăria Chişinău vrea să împrumute bani şi de la locuitorii pentru a cumpăra 20 de troleibuze noi

După ce a împrumutat de la bănci, Primăria Chişinău vrea să împrumute bani şi de la locuitori, pentru a cumpăra 20 de troleibuze noi. Vor fi scoale la vânzare obligaţiuni în valoare de 65 de milioane de lei. Investiţiile vor putea fi făcute pe un termen de cel puţin cinci ani, cu o dobândă de 7%. Toate tranzacţiile vor fi intermediate de o bancă locală.

În octombrie consilieri muncipali au aprobat punerea în circulaţie a obligaţiunilor municipale în valoare de 65 de milioane de lei.

ION CEBAN, primar general, Chişinău: „Este un proiect foarte clar, noi am vrut previzibilitate pentru prima iniţiere pentru Chişinău, pentru că aşa ceva nu a mai fost”.

Valoarea unei obligaţiuni va fi de o mie de lei, va fi valabilă 7 ani şi poate fi cumpărată de persoanele fizice cât şi juridice. Profitul investitorilor ar urma să vină din dobândă, care va fi una fi flotantă, având pragul minim de şapte la sută anual.

DUMITRU PÎNTEA, expert economic: „Doritorii de a cumpăra aceste obligaţiuni trebuie să meargă la bancă, să-şi deschidă un cont să plaseze mijloace, ulterior banii vor fi transferaţi primăriei şi când este data de paltă conform calendarul, banca indermediară va tramsmite către investitorii dobânda pentru acele obligaţiuni, iar scandenţa termenului investitorul va primi suma principală”.

Obligaţiunele cumpărate vor putea fi revândute la bursa de valori din Republica Moldova. Experţii spun că riscurile nu sunt atât de mari odată ce în tot procesul este implicată o bancă comercială cu bună reputaţie.

DUMITRU PÎNTEA, expert economic: „Primăria Chişinău care un buget destul de solid, care venituri permanente şi solide, şi care poate face faţă plăţilor pentru acest împrumut. Primăria nu se împrumută fară a ţine cont de capacitatea de rambursare pe care o are”.

Mai sunt lucruri de clarificat dar cei implicaţi in proiect spun că le vor face publice atunci când va fi dat start vânzării de obligaţiuni. Primăria Chişinău a fost aleasă ca beneficiară a proiectului "Obligaţiunile guvernamentale locale – ca măsură de sporire a autonomiei locale", implementat de Expert-Grup, cu suportul Ambasadei Olandei. În cadrul aceluiaşi proiect, a fost ales şi oraşul Sângera, care ar urma să costruiască un apeduct şi oraşul Ceadîr-Lunga, care va cheltui banii veniţi din obligaţiuni pe îmbunătăţirea drumurilor locale.