"Echilibrarea politicii externe a R. Moldova pare să devină elementul esenţial al mandatului preşedintelui Igor Dodon, care expiră în toamna lui 2020. În calitate de fruntaş al forţelor pro-ruse, şi în lipsa vreunei rezistenţe serioase pe tărâmul politicii interne, preşedintele este determinat să influenţeze parametrii politicii externe în direcţia unui “parteneriat strategic” cu Rusia. Cu excepţia unor alegeri anticipate, deocamdată incerte, nimic altceva nu este în stare să tempereze dorinţa acestuia, aflată în plin proces de materializare, de a ridica profilul Rusiei în configuraţia priorităţilor naţionale. În acest spirit, eforturile de integrare europeană sunt puse faţă în faţă cu “forţa alternativei” ruso-euroasiatice. Inevitabil, atitudinea faţă de schimbări adevărate, istovitoare, dar modernizatoare, în orice domeniu, de la producţia economică până la percepţia faţă de valori, slăbeşte, deoarece este sugerat un model mai simplu.

Prăbuşirea regimului oligarhic la începutul verii lui 2019 le-a permis promotorilor agendei ruse în Moldova să depăşească, neclar pe cât timp, handicapul asocierii cu “răufăcători” şi să preia o retorică pro-reformă, deşi străină şi necaracteristică lor, vitală pentru publicul local şi apreciată de partenerii externi. Paradoxal, dar datorită acestor mişcări, preşedintele Dodon şi Socialiştii şi-au demonstrat utilitatea lor politică nu doar în raport cu Moscova, dar şi cu Occidentul. În consecinţă, în ambele direcţii geografice, guvernarea gestionată de partide politice, inspirate din sistemul de valori politice şi civilizaţionale ruseşti, este atât acceptabilă, cât şi atractivă.

Contextul geopolitic regional pare să ajute această conjunctură. Intenţia preşedintelui francez Emmanuel Macron de a “reinventa o arhitectură de securitate şi încredere”, inclusiv pe dimensiunea vecinătăţii europene comune, între Rusia şi UE, indică asupra apariţiei unei ferestre de oportunitate pentru relansarea relaţiilor cu Moscova (Elysee.fr, 19 August 2019). Demersul Parisului s-a soldat cu relansarea Consiliului ruso-francez de Securitate pe probleme de securitate, la doar o lună după reuniunea Macron-Putin. Accentul Consiliului este dezvoltarea anumitor idei cu privire la “stabilitatea strategică şi securitatea europeană” (MID.ru, 8 Septembrie 2019).

Optimismul părţii franceze, cu calm acceptat de Germania şi alte state europene, dar şi de UE, derivă dintr-o certitudine, practic absolută, că Ucraina sub preşedinţia lui Volodymyr Zelensky este dispusă să facă concesiile necesare pentru a opri războiul în Donbas. În urma angajamentului sincer, deşi însoţit de multiple riscuri ascunse, de a termina războiul cu orice preţ, preşedintele Zelensky a acceptat aranjamentele unui schimb de prizonieri cu Rusia, agreat direct de preşedintele rus Vladimir Putin. Prin urmare, au fost eliberaţi 35 de ucraineni (Reuters, 7 Septembrie 2019), dintre care 24 marinari ucraineni şi 11 prizonieri politici, deţinuţi ilegal de către autorităţile ruse. Concomitent, 35 de cetăţeni ruşi şi ucraineni, reţinuţi în Ucraina pentru activitatea militară în Donbas, au fost transportaţi în Rusia, inclusiv ucraineanul Volodymyr Tsemakh, solicitat de autorităţile olandeze (UNIAN, 8 Septembrie 2019) pentru implicarea în doborârea avionului civil MH17 în 2014 (Radio Free Europe, 5 Septembrie 2019). Schimbul de prizonieri a impulsionat discuţia despre perspectiva de soluţionare definitivă a „dosarului Donbas”, cu efecte pozitive pentru toate părţile implicate, dar cel mai mult pentru Rusia. Totodată, reanimarea dialogului dintre Kiev şi Moscova facilitează discursul pro-rusesc în interiorul coaliţiei de guvernare din Moldova şi ajută la multiplicarea percepţiei că Rusia ar juca un rol constructiv în regiune, inclusiv în reglementarea conflictului transnistrean.

[...]

În loc de concluzii...

Rusia preferă să “normalizeze” relaţiile cu ţările din regiune, confruntate cu separatism, cu scopul final de a aprofunda influenţa rusească. Îmbrăţişarea mecanică a modelului sugerat de partea rusă poate duce la transnistrizarea inevitabilă a Ucrainei. “Normalizarea” relaţiilor, precum în cazul Georgiei, se mai poate solda cu revizuirea frontierelor (“borderization”) de către regiunile separatiste întreţinute de Rusia (Osetia de Sud). De aceea, la normalizarea relaţiilor ruso-ucrainene, Occidentul are obligaţia de a sprijini interesele naţionale ale Ucrainei, astfel investind în stabilitatea unei ţări cu aspiraţii europene şi în securitatea estică a continentului european.

Orice tip de “pachet” pentru Moldova, folosit pentru a împietri politica externă sau a interveni în statutul de neutralitate, prescris în legea supremă, este nelegitim a priori. Oricât de sonoră ar fi poziţia preşedintelui Dodon pe plan extern, gesturile sale par să servească mai degrabă interesele Rusiei decât să le promoveze pe cele naţionale, ignorându-se expres angajamentele din Acordul de Asociere cu UE. Titlul II, Articolul 3 al Acordului, stipulează că dialogul politic UE-Moldova “va spori eficacitatea cooperării politice şi promovarea convergenţei în materie de politică externă şi de securitate”. Cât de mult această prevedere este compatibilă cu “pachetul comprehensiv” reclamat de către preşedintele Dodon?"

Dionis Cenuşa

Materialul integral îl găsiţi pe IPN.