ACTUALITATE

Deportaţi din propria ţară. Istoria a doi veterani de război din Dubăsari, care au primit de la autorităţile separatiste de la Tiraspol interdicţie de a se deplasa în stânga Nistrului

Deportaţi din propria ţară. Aşta au păţit doi veterani de război din raionul Dubăsari, care au primit de la autorităţile separatiste de la Tiraspol interdicţie de a se deplasa în stânga Nistrului. Oamenii nu mai pot merge nici în localităţi care se află sub jurisdicţia autorităţilor constituţionale ale Republicii Moldova. Asociaţia Promo-Lex condamnă aceste acţiuni care sunt o încălcare gravă a drepturilor omului la libera circulaţie.

Iurie Coţofană este veteran al războiului din 1992 pentru Independenţa Republici Moldova. A luptat atunci la Corjova pentru ca localitatea să rămână sub conducerea autorităţilor de la Chişinău. Ieri a aflat că nu mai poate merge acasă. A fost pur şi simplu deportat, pentru trei ani de zile.

IURIE COŢOFAN, preşedintele Asociaţie Veteranilor din Corjova 1992: "Eu sunt născut în Corjova în 1961, acolo am învăţat acolo toată viaţa trăiesc părinţii mei sunt născuţi aici buneii străbunei ştiu unde sunt îngropaţi. Da ei cine sunt, cine e Transnistria. Noi cu arma în mâna l-am apărat satul ista nu l-am dat la urma s-a primit că satul a rămas sub jurisdicţia Transnistriei".

Iurie a primit aşa zisa notificare când se întoarce în sat. A plecat cu treburi la Cocieri şi a fost oprit ore întregi la un post de control ilegal. 

IURIE COŢOFAN, preşedintele Asociaţie Veteranilor din Corjova 1992: "Am fost oprit şoferul şi eu maşina a spus să o tragem într-o parte o luat documente şi după vo 10 minute eu m-am adresat băi ce ţineţi maşina care e problema. Amus vă lămurim încă au trecut vo 10 minute pe urmă eu deam m-am început a revolta zic daţi drumul la şofer el se grăbeşte eu rămân. Şi peste un timp oricare iesă un grănicer şi spune vouă Coţofan Iurie vă este interzisă intrarea şi aflarea pe teritoriul Transnistriei. Zic motivul care e nu ştim. zic nu imi daţi drumul să trec nu vă dau drumul. Atunci lămuriţi eu de aici nu o sa plec ori scoateţi-mă forţat de pe post. Cu vreo 5 ani in urmă tot mi-aţi pus interdicţie, azi iar imi puneţi".

Bărbatul a cerut ajutor la 112 iar la faţa locului a fost trimis un echipaj de poliţie. Nici acesta nu a fost lăsat să treacă de către militarii de la misiunea de pacificare. Veteranul spune că în documentul primit este declarat indezirabil pe teritoriul autoproclamatei republicii moldoveneşti transnistrene. El este unul dintre cei mai vocali apărători ai drepturilor veteranilor din regiune iar separatiştii vor să-l reducă la tăcere.

IURIE COŢOFAN, preşedintele Asociaţie Veteranilor din Corjova 1992: "Asta e făcut la iniţiativa a unor conducători de ai noştri de nivelul 2 şi terminând cu cel mai înalt nivel. Decoderele grupul acesta de veterani din care sunt şi eu şi alţi veterani am ieşit cu nişte proteste am işit cu nişte cerinţe în privinaţa veteranilor eu reprezint asociaţşia vetranilor din Corjova Timuş tot raionul noi am avut o întâlnire la Coşnişa cu domnul preşedinte ne-a ignorat nu a venit asta a fost cu o lună în urmă. Cred că noi cuiva nu ii convenim aici şi au hotărât cu mâni străine asă hotărască întrebarea asta". 

Iurie Coţofan nu este unicul veteran căruia i s-a interzis deplasarea prin punctele de trecere supravegheate de transnistreni. Ar exista chiar o listă cu persoane considerate indezirabile de către regimul separatist. Printre ele şi preşedintele asociaţiei de veterani din Dubăsari

VICTOR TIMUŞ, preşedintele asociaţiei de veterani din Dubăsari: "Astăzi deplasându-mă în comuna Corjova am fost oprit la postul nelegitim dintre Cocieri şi Corjova şi separatiştii mi-au arătat o înştiinţare că mai mult nu am ce căuta pe teritoriul Republicii aşa numite transnistrene. Tot asta e legat cu ceea că noi veteranii ne-am ridicat şi activ şi am adus la mass media am adus la toată lumea că nu se ocupă teritoriile juridice ale Republicii Moldova. În perioada în care Igor Dodon se întâlneşte liber cu Krasnoselscki nouă ne este îngrădind accesul chiar la noi acasă. 

Asociaţia Promo-LEX cataloghează aceste acţiuni ca o încălcare a drepturilor omului. Toate actele emise de Tiraspol nu sunt legale dar au efecte în regiunea transnistreană şi îngrădesc libera circulaţie. 

PAVEL CAZACU, reprezentant Promo-LEX: "Fiecare document care este eliberat de către cei din regiune el apriori care nu poate fi catalogat ca fiind unul constituţional fiindcă el vine de la autorităţi neconstituţionale, nerecunoscute. Este problema efectelor pe care îl produce acest document efecte care direct afectează drepturile omului. Mai mult ca atât domnul Coţofan a fost victima mai multor abuzuri ale structurilor de la Tiraspol". 

Reprezentanţii Biroului Politici de Reintegrare ne-au declarat că sunt atenţi la toate evoluţiile din Zona de Securitate şi se va interveni la orice sesizare pe care o vor primi. Oamenii însă îşi pierd speranţa. 

VICTOR TIMUŞ, preşedintele asociaţiei de veterani din Dubăsari: "Mulţi demnitari au fost la noi au văzut situaţia au fost promisiuni că postzurile o să fie lichidate în schimb uitaţi-vă ce se face şi asta nu sunt numai eu in lista aceasta mai sunt camarazi de luptă şi eu cred că lista o să fie mai mare".