ACTUALITATE

Delegaţia Republicii Moldova în CUC semnalează deplasarea neautorizată a tehnicii militare

post-img

Delegaţia Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control îşi exprimă îngrijorarea în legătură cu faptul că astăzi, 14 iunie, pe traseul Tiraspol – Râbniţa, direcţia Grigoriopol – Dubăsari, au fost fixate trei coloane cu tehnică militară auto şi blindată (posibil ale Grupului Operativ al Trupelor Ruse), ce se deplasau însoţite de automobilele speciale ale structurilor neconstituţionale de miliţie.

Într-un comunicat de presă al Biroului pentru Politici de Integrare, citat de IPN, se spune că, fiind solicitat răspunsul celorlalte componente CUC asupra deplasării coloanelor militare, componenta regiunii transnistrene a specificat că toată tehnica militară a Tiraspolului se află în locurile de dislocare permanentă şi nu circulă prin zona de securitate. Reprezentanţii Federaţiei Ruse au informat că se vor documenta şi vor informa CUC la următoarea şedinţă, care va avea loc pe 21 iunie.

La insistenţa părţii Chişinăului din cadrul Comandamentului Militar Întrunit, grupul observatorilor militari din Republica Moldova, Federaţia Rusă, Ucraina şi regiunea transnistreană au început deplasarea pe traseul în cauză pentru a fixa nerespectarea regimului Zonei de Securitate.