ACTUALITATE

Creşte simţitor pericolul şi pe râul Nistru. În ultimele 24 de ore, în regiunea Soroca, cotele apelor au crescut cu peste un metru şi este aproape de nivelul critic

Creşte simţitor pericolul şi pe râul Nistru. Doar în ultimele 24 de ore, în regiunea Soroca, cotele apelor au crescut cu peste un metru şi sunt aproape de nivelul critic. Plaja de la Soroca Nouă este déjà inundată, iar specialiştii de la Serviciul Situaţii Excepţionale sunt în alertă.

Potopul din ultimele zile au dus la creşterea nivelului apei în Nistru cu mai bine de patru metri. Pentru că ţin bine minte inundaţiile din 2008, localnicii sunt îngrijoraţi. 

"Nistrul si-a facut de cap tot timpul. Cand innebuneste este fioros si de nestavilit. Ultima data cand Soroca a fost inundata a fost in 2008, cand apa s-a ridicat la vreo 8 metri. Ma ingrijoreza. Zilnic urmaresc si ma rog la Domnul sa nu fie mare apa", spun oamenii.

În cazul în care nivelul apei va continua să crească 15 localităţi riscă să fie inundate, doar în zona Soroca. Viitura ameninţă însă şi alte sate.

EUGEN DOGA, specialist, Direcţia Situaţii Excepţionale, Soroca: "Zilnic colaboratorii monitorizaeza nivelul. Acum e de 4,7, iar nivelul critic de 7. In ultimele 24 de ore s-a ridicat cu 1,2 metri".

În anul 2008, zeci de localităţi au fost lovite de furia apelor şi sute de case au fost inundate după ieşirea din matcă a râului Nistru.