ACTUALITATE

CJI: Unele instituţii media continuă să transmită, prin ştiri, conţinut tendenţios şi manipulator

post-img

Instituţiile media din Republica Moldova care au proprietari membri sau simpatizanţi ai formaţiunilor politice continuă să transmită, prin ştiri, conţinut tendenţios şi manipulator. Este concluzia autorilor raportului de monitorizare a mass-media, prezentat astăzi de Centrul pentru Jurnalism Independent.

În perioada 1 august – 1 octombrie, CJI a monitorizat modul în care 12 instituţii media din Republica Moldova au reflectat evenimentele socio-politice de actualitate.

Principalele subiecte monitorizate au fost: declararea vicepremierului rus Dmitri Rogozin persona non-grata pe teritoriul Republicii Moldova, disputa dintre Guvern şi Preşedinţie privind participarea militarilor moldoveni la exerciţii militare în Ucraina, protestul organizat de opoziţie pe 17 septembrie şi manifestaţiile de susţinere a preşedintelui, organizate de socialişti pe 24 septembrie.

„Jurnaliştii aplică tehnici de manipulare în special la reflectarea subiectelor din domeniul politic, în cazurile în care este vorba despre confruntări dintre guvernare şi opoziţie, a spus autoarea raportului Viorica Zaharia.

CJI recomandă Consiliului Coordonator al Audiovizualului să se autosesizeze şi să iniţieze monitorizarea posturilor TV al căror conţinut este semnalat ca sursă de informaţii manipulatoare.

Organizaţia neguvernamentală recomandă editorilor de la posturie TV să supravegheze conţinutul pentru ca acesta să corespundă standardelor de calitate, iar reporterilor – să relateze faptele echidistant, complet şi fără să ia atitudine în favoarea politicienilor.