ACTUALITATE

Chişinău. A demarat a treia etapă de vaccinare anti-COVID-19, destinată populaţiei generale. Cetăţenii trebuie să se adreseze la medicul de familie pentru programare

post-img

Începând de astăzi, locuitorii capitalei se vor putea vaccina împotriva COVID-19, la cerere, cu programare obişnuită la medicul de familie. Imunizarea va avea loc la centrul de vaccinare din Chişinău.

Decizia a fost anunţată în această dimineaţă, la şedinţa serviciilor Primăriei Chişinău. Autorităţile municipale au început a treia etapă de vaccinare destinată populaţiei generale, în situaţia în care dispun de suficiente seruri anti-COVID-19, a anunţat şefa Direcţiei generale asistenţă socială şi sănătate, Tatiana Bucearschi, scrie Radio Chişinău.

„Conform deciziei Comisiei Excepţionale de Sănătate Publică a municipiului Chişinău, în contextul incidenţei sporite a infectării cu COVID-19,  se solicită în Chişinău iniţierea imunizării cu vaccinul anti-COVID la cerere, cu activarea sistemului de activare prealabilă. Persoanele trebuie să se adreseze la medicul de familie pentru programare, deoarece vaccinuri sunt şi locuri disponibile pentru programare, la fel”, a menţionat Tatiana Bucearschi.