ACTUALITATE

Andrei Spînu: Contractul negociat cu Gazprom este unul bun pentru Republica Moldova. Cumpărăm gazul cu 54% mai ieftin decât pe piaţă

post-img

„Contractul negociat cu Gazprom este unul bun pentru Republica Moldova, în special când vorbim de preţul de achiziţie a gazului. Preţul mediu de achiziţie a gazului pe piaţă, în luna decembrie, a fost de peste 1300 dolari pe metru cub. Noi îl cumpărăm cu 647 de dolari, cu 54% mai ieftin”, a declarat vicepremierul Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale, în prima ediţie din acest an a emisiunii Punctul pe AZi de la postul TVR MOLDOVA.

Vicepremierul a precizat că celelalte condiţii cpntractuale sunt vechi, existente şi în contractele precedente cu Gazprom.

„Mi-aş fi dorit ca guvernele precedente să negocieze un contract pe termen lung cu Gazprom, atunci când preţul mediu era 100 de dolari. Când preţul gazului pe pieţe este 100 de dolari este o situaţie şi este altfel când duci negocieri când preţul gazului este 1200 sau 18000 de dolari. Din păcate, când am ajuns la guvernare, era ultima lună până la expirarea contractului vechi”, a spus vicepremierul.

Andrei Spînu a menţionat că discuţiile cu ruşii de la Gazprom au început mai devreme decât se spune.

„Dacă cineva crede că facem ce vrem noi, ar trebui să se mai gândească un pic”, a conchis Andrei Spînu.

Expertul în energetică Victor Parlicov, prezent în emisiune prin Skype, a afirmat că ceea ce este important de înţeles că componenta SPOT din preţ a apărut în contractul semnat la sfârşitul anului 2020.

„Componenta SPOT a apărut în contract la sfârşitul anului 2020. A fost o mare greşeală. Primul element este că preţul la produsele petroliere nu poate fi influenţat în mare măsură de Gaxprom. Dar am văzut în anul 2021 şi în perioada după finalizarea gazoductului NordStream că Gazprom poate influenţa major preţurile SPOT pe piaţa europeană. Când introduci în contract un element pe care partenerul tău îl poate manipula, influenţa, vulnerabilitatea este mult mai mare”, a spus expertul în energetică.

Victor Parlicov a mai precizat că preţul de achiziţionare a gazului într-o lună sau alta nu este un criteriu bun de evaluarea a formulei de calcul a preţului final.

„Dacă se aplica fix aceeaşi formulă la situaţia din 2020, noi aveam acum preţurile mai joase. Cum va evolua SPOT-ul pe viitor este greu de spus, este o piaţă cu o componentă mare speculativă. Vulnerabilitatea noastră majoră cu componenta SPOT este că Gazprom o poate influenţa, chiar şi pe piaţa europeană”, a mai precizat Victor Parlicov.