ACTUALITATE

Ambasadorul României, întrevedere cu premierul interimar. Daniel Ioniţă a reiterat disponibilitatea României de a oferi vaccinul anti-COVID

post-img

Ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniţă a avut astăzi o întrevedere cu prim-ministrul interimar Aureliu Ciocoi. În cadrul întrevederii, părţile au făcut un schimb de opinii privind cooperarea pe agendele bilaterale în diverse domenii şi impulsionarea relaţiilor între cele două state, se spune într-un comunicat al Guvernului.

Prioritar, cei doi oficiali au discutat despre situaţia epidemiologică de pe cele două maluri ale Prutului şi capacitatea sistemului sanitar de a face faţă presiunilor şi numărului de infectări zilnice.

A fost reiterată disponibilitatea României de a oferi sprijinul necesar Republicii Moldova, inclusiv vaccinul anti-Covid-19. În context, Aureliu Ciocoi a menţionat că instituţiile medico-sanitare din Republica Moldova sunt pregătite pentru demararea procesului de vaccinare.

Şeful interimar al Guvernului a exprimat gratitudine autorităţilor române pentru suportul oferit de-a lungul timpului în procesul de modernizare a instituţiilor de învăţământ, de aprofundare a relaţiilor economice şi comerciale, de sprijin în procesul de integrare europeană, dar mai ales pentru suportul generos acordat în perioada pandemiei de Covid-19.