ACTUALITATE

21 septembrie, Ziua Internaţională a Păcii. Povestea şi mesajul unui violonist sirian, refugiat în Canada

post-img

Războiul, violenţa şi persecuţia au condus la strămutarea forţată a unui număr de oameni mai mare ca oricând - 65,6 milioane, conform unui raport publicat de Agenţia ONU pentru Refugiaţi. În 2017, Ziua Internaţională a Păcii se concentrează pe implicarea şi mobilizarea oamenilor din întreaga lume pentru a oferi sprijin refugiaţilor şi migranţilor ajunşi în toate colţurile lumii.

La sfârşitul anului 2016, la nivel global, 65,6 milioane de persoane erau strămutate forţat - aproximativ cu 300.000 mai mult decât cu un an înainte, arată ultimul raport "Tendinţe Globale" al UNHCR, studiul anual principal al organizaţiei cu privire la strămutare.

Din cele 65,6 milioane de persoane, 22,5 milioane sunt refugiaţi - cel mai mare număr întâlnit vreodată. Dintre aceştia, 17,2 milioane sunt în responsabilitatea UNHCR şi restul sunt refugiaţi palestinieni înregistraţi la organizaţia soră, UNRWA (Agenţia Naţiunilor Unite pentru refugiaţii palestinieni).

Conflictul din Siria rămâne cel mai mare producător de refugiaţi din lume - 5,5 milioane.

Tema zilei, în 2017, este “Together for Peace: Respect, Safety and Dignity for All.” (“Împreună pentru Pace: Respect, Siguranţă şi Demnitate pentru Toţi...”)

TOGETHER este o campanie a Naţiunilor Unite care promovează respectul, siguranţa şi demnitatea pentru refugiaţi şi migranţi. Lansată în septembrie 2016, scopul său este de a contracara creşterea xenofobiei şi a discriminării.

Tema din 2017 onorează spiritul campaniei TOGETHER, care promovează respectul, siguranţa şi demnitatea pentru toţi cei care sunt nevoişi să-şi părăsească casele în căutarea unei vieţi mai bune. TOGETHER reuneşte organizaţii din cele 193 de state membre ale Naţiunilor Unite, sectorul privat, societatea civilă, instituţiile academice şi cetăţenii, într-un parteneriat global în sprijinul diversităţii, nediscriminării şi acceptării refugiaţilor şi migranţilor. Tema a fost propusă în cadrul Summitului Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi şi Migranţi din 19 septembrie 2016.

În acest an, Ziua Internaţională a Păcii se va concentra pe implicarea şi mobilizarea oamenilor din întreaga lume pentru a oferi sprijin refugiaţilor şi migranţilor. Mesajele vor fi împărtăşite cu comunităţile care găzduiesc refugiaţi şi migranţi, precum şi cu persoanele care consideră că refugiaţii şi migranţii pot aduce în viaţa lor insecuritate fizică şi economică.

Povestea unui violonist sirian ajuns în Canada

Sari Alesh, violonistul în vârstă de 32 de ani, care a performat timp de şase ani alături de Orchestra Simfonică Naţională din Siria, a ajuns în Canada în februarie 2016.

Sari Alesh a petrecut primii ani ai războiului civil din Siria în Damasc, iar în 2014 şi-a părăsit locuinţa şi o carieră promiţătoare pentru a găsi siguranţă în Turcia, unde a stat un an şi trei luni.

"Sunt fericit şi mă bucur foarte mult să fiu aici", spune Alesh. "Viaţa în Canada este minunată."

Familia lui Alesh a rămas în Siria, acolo unde mulţi alţi compatrioţi continuă să treacă prin vremuri grele "Viaţa este grea pentru atât de mulţi oameni".

Mulţi refugiaţi îşi întregesc familiile, dar Alesh a venit singur, prin finanţarea oferită de o organizaţie care se ocupă cu astfel de sponsorizări - unul dintre aproape 35 de astfel de grupuri. Până în prezent, majoritatea sirienilor care au venit în Victoria sunt refugiaţi asistaţi de guvern, selectaţi pe baza vulnerabilităţii lor, şi care primesc finanţare guvernamentală în primul lor an în Canada.

“Este greu. Dar sponsorii mei sunt a doua mea familie. Îi iubesc foarte mult, iar ei m-au ajutat cu adevărat”

"Mi-am urmat inima", spune el. "Întotdeauna mi-a spus: Eşti muzician şi nu poţi face nimic altceva!"

Curând după sosirea în Canada, a primit o bursă de studii la Universitatea din Victoria, o bună ocazie de a-şi îmbunătăţi abilităţile lingvistice şi de a se integra în comunitate, un pas către obţinerea unei diplome în educaţie care să-i permită să predea muzică în şcolile publice.

În timpul studiilor la universitate, a dezvoltat un program în cadrul căruia a predat muzică elevilor cu sindromul Down „Când predau muzică, îi ajut să-şi îmbunătăţească abilităţile”, spune Sari. „Când îi întâlnesc mai târziu şi le constat evoluţia, sunt mândru de ei şi mândru de mine însumi."

Pe măsură ce muzicianul a devenit o prezenţă vizibilă în cadrul universităţii, a primit şansa de a concerta alături de Orchestra Universităţii din Victoria.

În scurt timp, a fost invitat la concerte şi evenimente, cum ar fi Ziua Canadei.

„A fost o mare onoare pentru mine să cânt de Ziua Canadei”, îşi aminteşte Sari. „Nu-mi pot descrie sentimentele - a fost minunat!”.

"Când faci muzică îţi oferi sentimentele, nimic altceva", spune Sari. "Când oamenii îmi apreciază muzica, înseamnă că ei îmi înţeleg mesajul".

Mesajul lui Sari Alesh

„Suntem foarte recunoscători pentru tot sprijinul primit în Europa, Canada şi peste tot în lume şi sper ca toţi refugiaţii să aibă o atitudine pozitivă, să-şi reprezinte cultura într-un mod onorabil, să redea adevărata imagine a Siriei. Pe de altă parte, sper ca cetăţenii de pretutindeni să îi accepte pe refugiaţi, să îi accepte în mijlocul lor şi să trăiască împreună în dragoste şi pace.”

Ziua Internaţională a Păcii

În 1981, printr-o rezoluţie emisă de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite s-a stabilit celebrarea Zilei Internaţionale a Păcii în fiecare a treia zi de marţi din luna septembrie, astfel încât aceasta să coincidă cu deschiderea sesiunilor anuale ale Adunării Generale ONU.

În 2001, printr-o nouă rezoluţie adoptată de statele membre ale Adunării Generale a Naţiunilor Unite a fost fixată data de 21 septembrie pentru sărbătorirea anuală a Zilei Internaţionale a Păcii.

Cinci ani mai târziu, această zi a căpătat o nouă însemnătate – o zi în care încetează conflictele armate, focurile şi violenţa timp de 24 de ore.

“Pacea este misiunea supremă a Naţiunilor Unite. Este baza existenţei noastre. Esenţa identităţii noastre. Cauza care însufleţeşte tot ceea ce facem”

Ziua Internaţională a Păcii, este o zi în care noi ne reafirmăm dedicarea faţă de această căutare. Este destinată să fie o zi de încetare a focului, când toate ţările şi oamenii opresc ostilităţile pentru întreaga zi.

Şi este o zi în care oamenii din jurul lumii acordă un minut de tăcere la prânz, la ora 12, ora locală. Douăzeci şi patru de ore nu sunt un timp lung.

Dar este…îndeajuns de lung spre a privi dincolo de baricade sau prin sârma ghimpată, spre a vedea dacă există altă cale.”

Câte se pot întâmpla în 24 de ore:

• victimele şi refugiaţii din zonele de conflict pot primi alimente şi medicamente;

• milioane de copii din zonele de conflict pot fi vaccinaţi;

• victimele şi refugiaţii pot fi mutaţi în afara zonelor de conflict;

• un moment de linişte este un timp în care cei care luptă s-ar putea gândi la acţiunile lor şi la victimele pe care le lasă în urmă;

• milioane de oameni militează pentru acelaşi lucru.