SOCIAL

Unica companie de sortare a deşeurilor din Republica Moldova îşi opreşte parţial activitatea în Chişinău

Singura companie de sortare a deşeurilor din Republica Moldova îşi opreşte parţial activitatea în Chişinău. Reprezentanţii companiei spun că vor recicla doar ambalajele gata sortate de către cetăţeni pentru că ar avea pierderi de milioane de lei şi nu pot continua să funcţioneze fară susţinerea financiară a Primăriei. Autorităţile locale recunosc că nu au soluţii şi, din acest motiv, deşeurile vor ajunge nesortate la groapa de gunoi de la Ţânţăreni.

Compania sorta zilnic aproape 300 de tone de deşeuri mixte, din care 40 la sută erau reciclate. Conducerea a anunţat că se va sista activitatea de pe 25 ianuarie, iar 200 de angajaţi vor rămâne fară loc de muncă. Astăzi, directorul întrepriderii a spus că se va continua lucrul, dar nu se vor mai sorta deşeurile adunate din Chişinău.

„Uzina de sortare ne ţine pe loc, restul ce însemnă reciclări, noi prelungim mai departe. Noi am lansat o campanie de reclicare din toată republica. Facem tot posibilul să rechemăm un număr de angajaţi, să-I aducem înapoi la serviciu şi să sortăm deşeuriel pre sortate din localităţii republicii Moldova”, a săus SERGHEI BALICA, director companie de reciclare.

Directorul susţine că nu a încasat niciun ban de la Primăria Chişinău sau  de la stat, desi ar fi trebuit să primescă cel puţin 200 de lei pentru sortarea unei tone de deşeuri. Din cauza cheltuielilor mari cu forţa de muncă, nu mai poate continua activitatea. Primăria Chişinău nu a găsit nicio soluţie eficientă pentru tonele de deşeuri aruncate la tomberoane. Regia Autosalubritate sortează o cantitate foarte mică.

„Vrem să construim nişte acoperişuri, pentru selectare deşeurilor, noi selectăm cât de cât gunoiul de plastic, catonul sticla. Dar vrem să majorăm volumele. Ca să diminuăm cantitatea deşeurilor transporate la Ţânţăreni”, a declarat DUMITRU VULPE, şeful Regiei Autosalubritate.

Reprezentanţii societăţii civile au criticat autorităţile municipale pentru că pun în pericol sănătatea populaţiei.

„Când aruncăm un kilogram de deşeuri alimenatare îmrpeunî cu deşeurile commune, emitem un kilogram de CO 2 este foarte grav”, a spus ANA SMOLNIŢCHI, activist civic.

Una dintre soluţii a fost ca locuitorii să achite o taxă de sortare de cel puţin trei lei lunar, dar propunerea nu a fost susţinută de consilieri. Importanta este şi atitudinea cetăţenilor care ar trebui să facă de acasă sortarea deşeurilor şi apoi depozitarea lor in spatiile special amenajate de autorităţi.