SOCIAL

Satul Stălineşti din Ocniţa - localitatea care figurează doar pe hârtie. De mai bine de şapte ani, în sat nu mai este niciun locuitor

Avea cândva viaţă, reţea de electicitate şi câteva uliţe pe care se jucau copiii. Acum nu e suflare de om acolo pentru că satul Stălineşti, din comuna Corestăuţi, Ocniţa, apare doar pe harta administrativă a Republicii Moldova. Oficial, de mai bine de şapte ani, în sat nu mai este niciun locuitor. Figurează doar pe hârtie, iar în realitate este un teren agricol şi doar o casă.

IRINA MIHAILICI, reporter TVR MOLDOVA: "Localitatea Stălineşti se află la o distanţă de trei kilometri de comuna Corestăuţi. Ca să ajungi acum acolo este extrem de dificil. Aici a rămas doar o singură casă care îi aparţine unui agent economic, restul locuinţelor au fost demolate. Astfel, terenul este folosit pentru agricultură. Nimic practic nu mai aminteşte că aici a fost odată un sat".

Dacă treci prin zonă nici nu bănuieşti că acolo, oficial, este un sat. Nu are niciun indicator, iar drumul este ca cel de pe câmp. 

După recensământul din 2014, s-a stabilit că localitatea Stălineşti este pustie. Nimeni nu mai locuia acolo. În 2015, un fotograf a surprins prin obiectivul său, imagini cu sătucul fantomă. Erau doar ruinele unor case, pline de viaţă odinioară.  

Nu mereu însă a fost aşa. Localnicii spun că, în perioada Uniunii Sovietice, la Stălineşti locuiau zeci de familii. Ei au fost strămutaţi din regiunea Cernăuţi, in localitatea Stălineşti. 

LIUBOVI BATÎR, bibliotecară: "În perioada sovietică, acolo, erau mulţi copii. Aveau chiar şi o bibliotecă mobilă. În mare parte, fiecare locuitor avea grădină. Îmi amintesc că şi noi aveam terenuri şi mergeam toţi încolo".

BORIS PISARCIUC, primarul comunei Corestăuţi: "Înainte acolo locuiau aproximativ 50 de familii. Erau străzi, în perioada sovietică aveau şi magazin, era o şcoală pentru clasele primare. Cu timpul totul s-a ruinat".

Localnicii din comuna Corestăuţi, Ocniţa, spun că satul era amplasat într-un loc frumos, dar nu mai oferea condiţii de trai.

"Puţin ce îmi amintesc şi eu. Acolo erau 12 curţi. Locuiau doar persoanele în vârstă. Din tineri, nimeni nu era. Rând pe rând, care au murit, care au plecat la copii. Era frumos, un iaz, o pădure mică".

În urmă cu câţiva ani, un agent economic a cumpărat tot satul şi l-a demolat.

BORIS PISARCIUC, primarul comunei Corestăuţi: "Un agent economic a cumpărat de la oameni grădinile şi casele oamenilor. A decis că nu are nevoie de locuinţe şi le-a demolat. A îndreptat pământul şi l-a pregătit pentru agricultură. Ulterior, a vândut altui agent economic. Ei cultivă produse agricole".

Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică, în urma Recensământului populaţiei şi a locuinţelor din 2014, nouă sate din Republica Moldova nu mai aveau nici un locuitor. Acum, numărul satelor pustiile poate fi şi mai mare. De la an la an, populaţia Republicii Moldova scade dramatic şi tot mai mulţi aleg să înceapă o nouă viaţă departe, peste hotare.