JUSTIŢIE

Patru tineri, reţinuţi pentru deposedarea persoanelor, prin înşelăciune, de dispozitivele electronice cumpărate în baza creditelor

post-img

Oamenii legii investighează o schemă de escrocherie cu deposedarea persoanelor de telefoane, calculatoare portabile şi alte dispozitive electronice scumpe, cumpărate de la două magazine cu renume din Chişinău, în baza creditelor contractate de la companii de microfinanţare.

Pentru deconspirarea schemei, sub conducerea PCCOCS, ofiţerii INI şi DGUP din cadrul Poliţiei au efectuat 17 percheziţii la învinuiţii pe dosar. În rezultat, de la persoanele învinuite au fost ridicate dispozitive electronice de diferite tipuri, în sumă de peste 1,2 milioane lei.
 
Pe dosar sunt investigaţi patru tineri domiciliaţi în Chişinău, cu vârste cuprinse între 20 şi 23 de ani. Aceştia, în perioada ianuarie-aprilie 2022, publicau pe reţelele de socializare anunţuri cu oferte de muncă care ar genera profit rapid. Ulterior, tinerii care cădeau în plasa lor primeau asigurări că, după cumpărarea produselor, în baza creditelor contractate, aceştia le vor anula creditul în baza relaţiilor cu persoanele din cele două magazine, iar tinerii le vor putea vinde învinuiţilor produsele cumpărate, contra sumei de 1000-3000 lei. În realitate, însă, produsele costau 20.000-70.000 lei, iar creditele de la companiile de microfinanţare nu erau anulate, suma de îndatorare a clienţilor fiind în creştere continuă, inclusiv în prezent. Ulterior, învinuiţii revindeau produsele, prin publicarea altor anunţuri pe internet.
 
Actualmente, oamenii legii iau în calcul prejudicierea de către aceştia a circa 40 de persoane, suplimentar celor care deja au depus plângeri. Urmare a plângerilor depuse, cei patru tineri au fost reţinuţi, inclusiv capul grupului infracţional, iar procurorii PCCOCS au solicitat aplicarea arestului preventiv în privinţa acestora, în scopul investigării eficiente a schemei infracţionale. Totuşi, Judecătoria Chişinău, sediul Ciocana, a dispus plasarea acestora în arest la domiciliu. Ulterior, procurorii au contestat măsura aplicată la Curtea de Apel Chişinău, care urmează să se pronunţe, timp în care potrivit legii învinuiţii se prevalează de prezumţia nevinovăţiei.