JUSTIŢIE

Judecătorii l-au transferat azi din arest preventiv în arest la domiciliu pe preşedintele Federaţiei de Arte Marţiale Dorin Damir, finul de cununie al fostului lider PD, Vlad Plahotniuc. Împreună cu el a ieşit din arest preventiv şi şeful suspendat al Inspectoratului de Poliţie Bălţi, Valeriu Cojocaru. Ambii sunt cercetaţi de procurori într-un dosar privind angajările fictive în fosta Direcţie numărul 5 a Inspectoratului Naţional de Investigaţii al Ministerului de Interne.

EMIL GAITUR, purtătorul de cuvânt al PCCOCS: „Astfel, în privinţa preşedintelui asociaţiei FEA, magistraţii au dispus plasarea acestuia în arest la domiciliu, pentru 30 de zile, deşi procurorii solicitaseră menţinerea arestului preventiv. În ceea ce priveşte fostul şef al Inspectoratului de Poliţie Bălţi, în privinţa acestuia a fost dispus controlul judiciar, pentru 60 de zile.”

În vara anului trecut, Dorin Damir, împreună cu şeful Inspectoratului de Poliţie Bălţi, Valeriu Cojocari, şi un inspector de la Poliţia de Frontieră, au fost reţinuţi pentru abuz în serviciu, trecerea ilegală a frontierei de stat, divulgarea secretului de stat şi spălare de bani într-o anchetă ce vizează fosta direcţie nr. 5 din cadrul Inspectoratului Naţional de Investigaţii.

Potrivit Ziarului de Gardă, Dorin Damir a fost angajat ilegal în funcţia de ofiţer superior sub acoperire al Serviciului extern, cu gradul de "comisar", şi a avut un paşaport cu o altă identitate pentru a efectua aşa-zise "investigaţii sub acoperire". Suspecţii riscă până la 12 ani de închisoare.