JUSTIŢIE

„Autostrada de drept”, proiect cu participarea studenţilor la Drept din Republica Moldova şi România, revine în format on-line

post-img

Autostrada de drept revine în format online. Proiectul se va desfăşura cu participarea studenţilor din Republica Moldova şi România în luna aprilie. Anunţul a fost făcut de Asociaţia Studenţilor în Drept.

Potrivit organizatorilor, pe durata a trei zile, studenţii vor avea un schimb de experienţă participând la diverse activităţi atât cu caracter academic, cât şi activităţi cu caracter mai puţin formal prin intermediul cărora să ne putem cunoaşte mai bine colegii din celelalte centre de învăţământ din România.

Participanţii la proiect vor avea şansa să facă cunoştinţă cu personalităţi notorii din domeniul jurisprudenţei, atât din România, cât şi din Moldova, făcând totodată schimb de idei şi viziuni asupra diverselor subiecte de drept.

Proiectul va reuni studenţii facultăţilor de drept din Chişinău, Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Timişoara. Evenimentul se va desfăşura în perioada 16 – 18 aprilie. Doritorii de a participa la Autostrada de drept trebuie să completeze formularul de înregistrare până în data de 13 aprilie.