EXTERN

Adjunctul şefului diplomaţiei SUA: Rusia ar putea folosi forţa militară împotriva Ucrainei până la jumătatea lunii februarie

post-img

Statele Unite se aşteaptă ca Rusia să poată face „uz de forţa militară” împotriva Ucrainei într-un fel sau altul, „poate” până la jumătatea lunii februarie, a declarat miercuri secretarul de stat adjunct al SUA, Wendy Sherman, relatează AFP şi Reuters.

„Totul indică” faptul că preşedintele rus Vladimir Putin „va face uz de forţa militară la un moment dat, poate de acum până la mijlocul lunii februarie”, a menţionat Wendy Sherman, dând asigurări că nu ştie dacă şeful statului rus a luat „decizia finală” de a trece la ofensivă, conform Agerpres.

„Nu ştiu ce se petrece în capul preşedintelui Putin. Există o singură persoană care ştie şi acesta este însuşi preşedintele Putin”, a explicat Sherman într-o conversaţie video cu Yalta European Strategy, un grup de reflecţie consacrat „viitorului european al Ucrainei”. „Cred că nici măcar oamenii din jurul lui nu ştiu ce o să facă el în final”, a apreciat ea.

Numărul doi al diplomaţiei americane a afirmat, de asemenea, că Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing, care se deschid la începutul lunii februarie în cadrul unei ceremonii la care ar urma să participe şi preşedintele rus, ar putea „avea un impact asupra calendarului şi gândirii sale”.

„Ştim cu toţii că Jocurile de la Beijing încep pe 4 februarie, cu ceremonia de deschidere, şi este de aşteptat ca preşedintele Putin să fie acolo. Cred că probabil preşedintele Xi Jinping nu ar fi entuziasmat dacă Putin ar alege acel moment pentru a invada Ucraina”, a argumentat Wendy Sherman.

Ministrul apărării ucrainean Oleksii Reznikov, a declarat, marţi, citat de agenţia de presă Ukrinform, că, până în acest moment, Rusia nu a format din forţele comasate la frontieră vreun grup de atac, care să indice iminenţa unei ofensive în Ucraina. Astfel, ucrainenii nu trebuie „să-şi facă valizele în grabă”, a afirmat ministrul, lansând un apel la calm concetăţenilor săi pe care i-a îndemnat să-şi păstreze luciditatea şi să nu intre în panică.

Între diverse scenarii, data de 20 februarie este menţionată ca fiind data după care ar fi posibilă o invazie rusă în Ucraina. Atunci, se vor încheia Jocurile Olimpice de Iarnă de la Beijing, iar în Belarus - exerciţiile militare comune cu armata rusă.

„Este o dată care ne îngrijorează”, a subliniat generalul ucrainean, adăugând că nu numai armata, ci şi rezerviştii vor fi implicaţi în respingerea unei eventuale invazii.