Ca urmare a invadării Ucrainei de către Rusia, Comisia Europeană a propus la 8 martie, liniile generale ale unui plan menit să asigure independenţa Europei de combustibilii fosili din Rusia cu mult înainte de 2030, începând cu gazele naturale.
Acest plan prezintă, de asemenea, o serie de măsuri menite să răspundă creşterii preţurilor la energie în Europa şi să reconstituie stocurile de gaze pentru iarna următoare. Europa se confruntă cu o creştere a preţurilor la energie de mai multe luni, însă, incertitudinea care există în prezent cu privire la aprovizionare agravează această problemă. REPowerEU va încerca să diversifice aprovizionarea cu gaze, să accelereze introducerea gazelor din surse regenerabile şi să înlocuiască gazul pentru încălzire şi producerea de energie electrică. Astfel, până la sfârşitul anului, cererea UE de gaz rusesc s-ar putea reduce cu două treimi.
Preşedinta Comisiei, Ursula von der Leyen, a declarat: „Trebuie să devenim independenţi de petrolul, cărbunele şi gazele din Rusia. Pur şi simplu nu ne putem baza pe un furnizor care ne ameninţă în mod explicit. Trebuie să acţionăm acum pentru a atenua impactul creşterii preţurilor la energie, pentru a ne diversifica aprovizionarea cu gaze pentru iarna următoare şi pentru a accelera tranziţia către o energie curată. Cu cât vom trece mai rapid la surse regenerabile de energie şi la hidrogen şi vom avea o eficienţă energetică sporită, cu atât vom fi cu adevărat independenţi şi vom avea control asupra sistemului nostru energetic. În această săptămână, la Versailles, voi discuta ideile Comisiei cu liderii europeni şi, împreună cu echipa mea, voi lua măsurile necesare pentru a le pune rapid în aplicare.”
Vicepreşedintele executiv pentru Pactul verde european, Frans Timmermans, a declarat: „A sosit momentul să ne abordăm vulnerabilităţile şi să devenim rapid mai independenţi în alegerile noastre legate de energie. Să trecem cât mai repede la surse regenerabile de energie! Sursele regenerabile de energie sunt ieftine, curate şi potenţial nelimitate şi, în loc să finanţeze industria combustibililor fosili în altă parte, creează locuri de muncă aici. Războiul pe care îl duce Putin în Ucraina demonstrează urgenţa accelerării tranziţiei noastre către o energie curată.”
Comisarul pentru energie, Kadri Simson, a declarat: „Invadarea Ucrainei de către Rusia a agravat situaţia securităţii aprovizionării şi a generat o creştere fără precedent a preţurilor la energie. Pentru ultimele săptămâni de iarnă din acest an, Europa dispune de cantităţi suficiente de gaze, dar, pentru anul viitor, trebuie să ne reconstituim urgent rezervele. Prin urmare, Comisia va propune ca, până la 1 octombrie, instalaţiile de stocare a gazelor din UE să fie umplute în proporţie de cel puţin 90 %. Am prezentat, de asemenea, măsuri privind reglementarea preţurilor, ajutoarele de stat şi măsurile fiscale menite să protejeze gospodăriile şi întreprinderile europene împotriva creşterii excepţional de mari a preţurilor.”
Măsuri de urgenţă privind preţurile la energie şi stocarea gazelor
„Setul de instrumente privind preţurile la energie” al Comisiei, adoptat în luna octombrie a anului trecut, care a ajutat statele membre să atenueze impactul preţurilor ridicate asupra consumatorilor vulnerabili, rămâne un cadru important pentru măsurile naţionale. Astăzi, Comisia prezintă statelor membre orientări suplimentare, care confirmă posibilitatea de a reglementa preţurile în circumstanţe excepţionale şi care stabilesc modul în care statele membre pot redistribui consumatorilor veniturile obţinute din profiturile ridicate din sectorul energetic şi din comercializarea certificatelor de emisii. Normele UE privind ajutoarele de stat oferă de asemenea, statelor membre posibilitatea de a oferi sprijin pe termen scurt întreprinderilor afectate de preţurile ridicate la energie şi pot contribui la reducerea expunerii acestora la volatilitatea preţurilor la energie pe termen mediu şi lung. În urma unei consultări privind modificările specifice aduse Orientărilor privind ajutoarele de stat din cadrul sistemului UE de comercializare a certificatelor de emisii, Comisia se va consulta, de asemenea, cu statele membre cu privire la necesitatea şi domeniul de aplicare al unui nou cadru temporar privind ajutoarele de stat pentru situaţii de criză menit să acorde ajutoare întreprinderilor afectate de criză, în special celor care se confruntă cu costuri ridicate ale energiei.
Comisia intenţionează să prezinte, până în luna aprilie, o propunere legislativă prin care în UE ar urma să devină obligatorie umplerea, până la data de 1 octombrie a fiecărui an, în proporţie de cel puţin 90 % din capacitate, a instalaţiilor subterane de stocare a gazelor. Propunerea ar implica monitorizarea şi punerea în aplicare a nivelurilor de umplere şi ar crea mecanisme de solidaritate între statele membre. De asemenea, Comisia îşi continuă ancheta privind piaţa gazelor naturale ca răspuns la preocupările legate de posibilele denaturări ale concurenţei de către operatori, în special Gazprom.
Pentru a face faţă creşterii bruşte a preţurilor la energie, Comisia va analiza toate măsurile de urgenţă posibile pentru a limita efectul de contagiune al preţurilor gazelor naturale asupra preţurilor energiei electrice, cum ar fi plafonările temporare ale preţurilor. De asemenea, Comisia va evalua opţiunile de optimizare a organizării pieţei energiei electrice, ţinând seama de raportul final al Agenţiei UE pentru Cooperarea Autorităţilor de Reglementare din Domeniul Energiei (ACER) şi de alte contribuţii privind beneficiile şi dezavantajele mecanismelor alternative de stabilire a preţurilor pentru menţinerea energiei electrice la preţuri accesibile, fără a se perturba aprovizionarea şi investiţiile suplimentare în tranziţia verde.
REPowerEU – eliminarea dependenţei noastre de gazul rusesc până în 2030
Putem să ieşim treptat, cu mult înainte de 2030, din dependenţa noastră de combustibilii fosili din Rusia. În acest scop, Comisia propune un întocmirea unui plan REPowerEU, care va spori rezilienţa sistemului energetic la nivelul UE şi se va baza pe doi piloni: diversificarea aprovizionării cu gaze, datorită creşterii importurilor de GNL şi prin gazoducte de la furnizori din afara Rusiei şi datorită creşterii producţiei şi importurilor de biometan şi hidrogen şi reducerea mai rapidă a utilizării combustibililor fosili în locuinţele, clădirile, industria şi sistemul nostru energetic, prin îmbunătăţirea eficienţei energetice, prin recurgerea în mai mare măsură la sursele regenerabile de energie şi la electrificare şi prin eliminarea blocajelor din infrastructură.
Punerea în aplicare integrală a propunerilor legislative din cadrul pachetului „Pregătiţi pentru 55” prezentat de Comisie ar reduce deja consumul anual de gaz fosil cu 30 %, echivalentul a 100 de miliarde de metri cubi, până în 2030. Dacă s-ar adopta măsurile din planul REPowerEU, am putea elimina treptat cel puţin 155 de miliarde de metri cubi de gaz fosil, echivalentul volumului importat din Rusia în 2021. În termen de un an se poate realiza o reducere de aproape două treimi, punându-se astfel capăt dependenţei excesive a UE de un singur furnizor. Comisia propune să colaboreze cu statele membre pentru a identifica cele mai adecvate proiecte pentru îndeplinirea acestor obiective, bazându-se pe activitatea amplă desfăşurată deja cu privire la planurile naţionale de redresare şi rezilienţă.
Context
Noua realitate geopolitică şi de pe piaţa energiei ne obligă să accelerăm drastic tranziţia către o energie curată şi să mărim independenţa energetică a Europei faţă de furnizorii nefiabili şi faţă de combustibilii fosili volatili.
În urma invaziei Ucrainei, necesitatea unei tranziţii rapide către o energie curată nu a fost niciodată mai puternică şi mai clară. UE importă 90 % din consumul său de gaze, aproximativ 45 % din importuri fiind din Rusia, acest procentaj fiind diferit de la un stat membru la altul. Importurile din Rusia reprezintă, de asemenea, 25 % din importurile de petrol şi 45 % din importurile de cărbune.
Setul de instrumente al Comisiei privind preţurile la energie din octombrie 2021 a ajutat cetăţenii şi întreprinderile să facă faţă preţurilor ridicate la energie în ultimele luni. 25 de state membre au adoptat, în conformitate cu setul de instrumente, măsuri care reduc deja facturile la energie pentru mai mult de 70 de milioane de consumatori casnici şi pentru mai multe milioane de microîntreprinderi şi întreprinderi mici şi mijlocii.
Comisia continuă să colaboreze cu vecinii şi partenerii din Balcanii de Vest şi din Comunitatea Energiei, care împart dependenţa UE de combustibilii fosili şi expunerea la creşterea preţurilor şi care s-au angajat totodată să atingă aceleaşi obiective pe termen lung în domeniul climei. UE este pregătită să ofere sprijin Ucrainei, Republicii Moldova şi Georgiei pentru a asigura o energie fiabilă şi durabilă. Eforturile depuse în prezent pentru a asigura sincronizarea de urgenţă a reţelelor electrice ale Ucrainei şi Republicii Moldova cu reţeaua continentală europeană reprezintă o dovadă clară a acestui angajament.