ECONOMIC

Doi din fiecare trei euro pe care îi câştigă Republica Moldova din exporturi, vin din livrările spre UE

La fiecare trei euro pe care îi câştigă Republica Moldova din exporturi, doi euro vin doar din mărfurile vândute în Uniunea Europeană. Astfel, graţie Acordului de Liber Schimb, livrările peste hotare s-au majorat cu aproape 370 de milioane de euro. La cinci ani de la semnarea documentului, atât experţii, cât şi autorităţile recunosc că Republica Moldova a făcut un mare salt economic.

Numărul companiilor exportatoare în UE s-a mărit până la 1360 în 2016, comparativ cu puţin peste o mie cate erau în 2014.

Acest lucru se datorează şi eforturilor făcute de autorităţi pentru a le explica tuturor cetăţenilor care sunt beneficiile Acordului de Liber Schimb.
 
Dacă în 2014, spre ţările UE mergeau mai bine de jumătate din marfurile produse în ţară, în 2018 ponderea exporturilor a crescut la 69%.

Totuşi, o tendinţă îngrijorătoare este că în timp ce au crescut exporturile de produse primare, au scăzut exporturile de produse procesate.
 
Chiar şi aşa, experţii vorbesc despre un impact direct simţitor asupra economiei. Republica Moldova s-a angajat ca în 10 ani să transpună în legislaţia naţională mai bine de 350 de acte juridice din UE.
 
Autorităţile s-au angajat public că vor face din economia Republicii Moldova una modernă, după modelul ţărilor europene.
 
Începând cu iulie 2016, a intrat în vigoare Acordul de Asociere cu UE şi, în particular, componenta sa economică, Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător. Beneficiile pe term lung sunt şi creşterea PIB-ului cu 5,4%, dar şi majorarea salariilor cu aproape 5%.