Actualitate

Strategii energetice pentru regiunea transnistreană

Strategii energetice pentru regiunea transnistreană

Modul de aprovizionare a regiunii separatiste cu gaze naturale, din 2025, rămâne incert. Ministrul Energiei spune că Gazprom nu a anunțat până acum dacă va continua livrarea de gaz rusesc în regiune și după 1 ianuarie. Tiraspolul nu a reacționat la planul propus de Chișinău privind aprovizionarea regiunii cu gaz. Energocom a anunțat că, din octombrie, va cumpăra energie de la Nuclear-electrica, din România, iar volumul achizițiilor ar putea crește în funcție de necesitățile interne.

ZFR

Ministerul Energiei are două scenarii pentru sistarea tranzitului de gaze rusești prin Ucraina către regiunea transnistreană. Unul în care partea rusă va căuta rute alternative, având în vedere obligațiile contractuale ale "Gazprom" față de "Moldovagaz", iar al doilea scenariu este că va opri livrările. In acest caz, "Energocom" ar putea asigura necesarul de gaze pentru consumatori protejați din regiunea transnistreană prin intermediul ,,Tiraspoltransgaz", dacă se vor achita costurile de achiziție.

VICTOR PARLICOV ministrul Energiei: Acum trebuie clarificată situația și poziția Gazprom, ei sunt cei care trebuie să definească. Nu există o reacție din partea Gazprom, deocamdată, cel puțin nu la nivel oficial și din ceea ce-mi spun cei de la Moldovagaz, nici la nivel corporativ nu au obținut niciun răspuns."

Oprirea livrăilor de gaz spre regiunea transitreană va afecta livrările de energie electrică pentru malul drept al Nistrului. În present, 80 la sută din energie este achiziționată de la Centrală de la Cugiurgan din stânga Nistrului, controlată de gigantul rus Inter RAO EES. Începând cu 1 octombrie, R.Moldova va cumpăra o parte din capacitatea lunară de energie electrice de la Nuclearelectrica, din România.

VICTOR PARLICOV ministrul Energiei: Nu sunt volume mari este vorba de 10 MW bandă. Este mai mult pentru a diversifica portofoliu pentru a avea un contract existent pentru că inclusiv dacă se întâmplă ceva la Centrala Termoelectrică Moldovenească să putem relativ repede manevra, de a crește volumele de livrări din altă parte. "

Prețul energiei de la Nuclearelectrica este plafonat de o ordonanță de urgență, la 400 RON/MWh.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter