Social

A fost anunțat graficul de circulație a trenurilor în perioada Summitului CPE

post-img
Tren

Calea Ferată din Moldova a făcut public graficul de circulație a trenurilor în perioada Summitului Comunității Politice Europene /CPE/. Astfel, în zilele de 31 mai și 1 iunie, circulația trenului de pe cursa Chișinău-Iași (Socola) și Chișinău- Bender-3 va fi suspendată, transmite MOLDPRES.

Decizia a fost luată de administrația CFM în vederea bunei organizări a celui mai important eveniment pe care-l va găzdui țara noastră - Summit-ul Comunității Politice Europene 2023, care va avea loc în satul Bulboaca, în cadrul complexului vitivinicol Castel Mimi.

În același timp, trenul de pe cursa Chișinău-București și Chișinău-Ungheni va circula fără abateri, conform graficului obișnuit. Neschimbat va rămâne și graficul de circulație al trenului de pe cursa Chișinău-Kiev (plecarea din Chișinău în zilele calendaristice pare, iar din Ucraina în zilele impare).

Republica Moldova este gazda Summitului Comunității Politice Europene, care se va desfășura la 1 iunie 2023, reunind, în premieră, 50 de președinți, prim-miniștri și înalți oficiali europeni.

 

author-img_1

Cristian Sava

Reporter