Covid-19

COVID-19: Peste 110 persoane infectate sunt internate în Chișinău

post-img
spital
Sursa foto: imagine simbol

Peste 110 persoane infectate cu COVID-19 sunt internate în instituțiile medicale din Chișinău. Anunțul a fost făcut astăzi de șeful Direcției generale asistență medicală și socială, Boris Gîlca, la ședința operativă a serviciilor municipale.

Potrivit lui Boris Gîlca, citat de Moldpres, 20 dintre pacienți se află în stare gravă. 

„Săptămâna trecută nu s-a înregistrat niciun caz de deces. Totodată, 635 de persoane cu forme ușoare sau medii sunt tratate la domiciliu. În prezent se atestă o descreștere lentă. A venit toamna, foarte curând, în lunile octombrie - noiembrie, va debuta gripa sezonieră și suprapunerea acesteia cu COVID-19, ceea ce poate provoca urmări grave”, a spus Boris Gîlca.

Totodată, șeful adjunct al Direcției generale educație, tineret și sport din municipiul Chișinău, Andrei Pavaloi, a subliniat că 140 de elevi au fost testați pozitiv, iar 736 se află în izolare. „La fel, 33 de pedagogi au fost confirmați cu COVID-19, iar șase se află în izolare. Totodată, în grădinițe nouă cadre didactice și cinci copii au fost testați pozitiv”, a menționat Pavaloi.

Specialiștii recomandă populației să se imunizeze, să poarte masca de protecție în spațiile publice aglomerate și în transportul public. De asemenea, în instituțiile medicale portul acesteia este obligatoriu.

Tot în această săptămână, s-au înregistrat 2263 de solicitări de urgență. În urma acordării primului ajutor medical, 1773 de persoane au fost internate în spitalele municipale.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter