Politic

Marina Tauber a rămas pentru a patra oară fără imunitate parlamentară. În vizorul procurorilor sunt și deputații Vasile Bolea şi Alexandr Suhodolschi

Marina Tauber a rămas pentru a patra oară fără imunitate parlamentară. În vizorul procurorilor sunt și deputații Vasile Bolea şi Alexandr Suhodolschi

Deputatul Partidului Șor, Marina Tauber, a rămas, pentru a patra oară, fără imunitate parlamentară. De această dată, Tauber este acuzată de falsificarea rapoartelor privind finanţarea campaniei electorale pentru alegerile primarului din Bălți, din noiembrie 2021 şi acceptarea cu bună știință a finanțării partidului politic și a concurentului electoral de un grup criminal organizat în perioada 2021-2023. Tauber nu a fost prezentă la şedinţa Parlamentului deşi a avut permisiunea procurorilor.

Potrivit procurorului general interimar, Ion Munteanu, Marina Tauber a semnat nouă rapoarte false privind finanţarea campaniei electorale la care a participat. Deputaţii Blocului Comuniştilor şi Socialiştilor îi iau apărarea deputatei cercetată penal.

ION MUNTEANU procuror general interimar: „A recepționat de la grupul criminal organizat mijloace bănești în sumă de 9 milioane 752 mii de lei, din care suma de 740.464,50 a introdus-o fals în formularele de donație din numele a 104 persoane fizice, care în realitate nu au donat această sumă, date false pe care le-a înscris în rapoartele privind gestiunea financiară a campaniei electorale”.

OLEG REIDMAN deputat, BCS „Sunt confirmate aceste cheltuieli ilegale, care nu sunt incluse în raport, şi despre ce sumă este vorba? Toate acestea, noi nu le-am văzut. Faptul că au fost indicate aceste cifre, nu înseamnă că au fost chletuite. (n.r. sumele)”.

În vizorul procurorilor au fost şi concertele, protestele, precum şi alte manifestaţii organizate de membrii Partidului Șor în frunte cu Tauber. Majoritatea banilor au provenit din Federaţia Rusă.

ION MUNTEANU procuror general interimar: „Marina Tauber în perioada 1 ianuarie 2022 - 1 mai 2023 a acceptat  de la grupul criminal organizat condus de Ilan Șor bani în sumă de 195 518 013 lei. Efectuând în acest sens prin intermediul membrilor de partid acțiuni de ordin organizațional, logistic și politic cum ar fi racolarea, transportarea și remunerarea persoanelor participante la protestele organizate”.

IGOR GROSU preşedintele Parlamentului: „După prima cerere cu 9 milioane, aceea era parful pe lângă 195 de milioane. Eu încercat să contabilizez, dar după atâtea milioane nu am mai ţinut pasul”.

Ar putea rămâne fără imunitate parlamentară şi deputaţii Vasile Bolea şi Alexandr Suhodolschi, care au fost în Israel pentru a discuta cu fugarul Ilan Şor, condamnat definitiv la 15 ani de închisoare. Cel puțin asta a lăsat de înţeles procurorul.

IGOR CHIRIAC deputat, PAS: „Dacă puteţi să ne spuneţi s-au vândut sau au fost vânduţi şi dacă o să veniţi în Parlament pentru aceste fapte sau nu, pentru ridicare imunităţilor?”.

ION MUNTEANU procurer general interimar: „Fenomenele de tipul acesta sunt în vizorul direct al meu personal şi al Procuraturii Anticorupţie şi la timpul potrivit vom da o calificare, în funcţie de probele care urmează a fi acumulate”.

Deşi a primit acordul procurorilor, Marina Tauber nu a fost prezentă la şedinţa Parlamentului. Partidul Şor a dat un comunicat în care Tauber  susţine că a fost lipsită în mod ilegal de imunitate. 

Ultima oară când a rămas fără imunitatea parlamentară a fost iulie 2022, când a fost reţinută şi învinuită de acceptarea cu bună știință a finanțării Partidului Șor de un grup criminal organizat și de falsificarea raportului privind gestiunea financiară a formațiunii. În prezent, Marina Tauber se află în arest la domiciliu după ce pe 1 mai a fost reținută pe Aeroportul Chișinău, înainte de a pleca spre Tel Aviv.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter