Politic

Promisiuni electorale pe bandă rulantă. Dezvoltarea țării și interesul cetățeanului – priorități declarate de candidații la prezidențiale din R. Moldova

video

Promisiuni electorale pe bandă rulantă. În mesaje de pe rețele sociale sau în spoturile video, candidații la funcția de președinte al Republicii Moldova susţin că se vor dedica trup și suflet dezvoltării țării, iar prioritatea numărul unu va fi interesul cetățeanului.

ZFR

Într-un spot de pe o reţea socială, candidatul PAS la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova, Maia Sandu, vorbește despre necesitatea susținerii cetățenilor din diaspora şi a enumerat câteva dintre obiectivele sale, dacă va câștiga un nou mandat.

MAIA SANDU candidatul PAS la funcția de președinte al Republicii Moldova: Dezvoltarea Moldovei are drept scop și revenirea moldovenilor din diaspora. Dacă va fi bine acasă, sunt sigură că cetățenii noștri plecați vor vrea să se întoarcă în satele și orașele lor de baștină."

Iar Alexandr Stoianoglo, candidatul PSRM la preşedinţie, promite, în limba rusă, că va pune în aplicare un program de revitalizare a agriculturii.

ALEXANDR STOIANOGLO candidatul PSRM la funcţia de preşedinte al Republicii Moldova: Interzicerea vânzării terenurilor agricole pentru persoanele fizice și juridice străine. Asigurarea accesului producătorilor agricoli și din industria alimentară la rețelele comerciale din țară.

În cadrul unei întâlniri cu cu alegătorii din Bălți, fostul bașcan al autonomiei găgăuze, Irina Vlah, spune, în limba rusă, că dacă ajunge în fotoliul de preşedinte va "scoate țara din datorii".

ZFR

IRINA VLAH candidat independent la funcția de președinte al Republicii Moldova: Politica e o știință, e o artă de a conduce procese, oameni, de a ști să vorbești, să găsești compromisuri, să poți să convingi, nu prin tensiune, nu prin ordine, nu cu nemulțumire și nu cu înfumurare."

Fostul premier Vasile Tarlev, candidat la funcţia de preşedinte din partea Partidului "Viitorul Moldovei", a trimis presei un comunicat în care anunță că, cităm: "a avut o întâlnire importantă cu angajații unei fabrici de textile".

VASILE TARLEV, candidatul Partidul Viitorul Moldovei la funcția de președinte: Oamenii vor să fie oprit exodul tinerilor și al familiilor, care caută un viitor mai bun peste hotare. De asemenea, ei sunt îngrijorați de creșterea prețurilor, în special la gazele naturale."

Iar Ion Chicu, candidat PDCM, s-a întâlnit cu un grup de alegători din satele Burlacu, Pelinei și Alexanderfelid din raionul Cahul. Acesta i-a îndemnat să voteze rațional.

ION CHICU, candidatul PDCM la funcția de președinte: Oamenii sunt interesați de soarta lor după 20 octombrie și vor schimbări spre bine în țară! Oamenii vor să-și poată vinde roada pe piața internă și externă, ca să-și poată hrăni copiii."

Și fostul procuror Victoria Furtună, candidat independent la președinţie, a declarat că va apăra valorile creștine, făcând referire la bisericile Mitropoliei Moldovei, preoții cărora se subordonează Moscovei.

VICTORIA FURTUNĂ candidat independent la funcția de președinte al Republicii Moldova: Sunt gata să vorbesc cu Bruxelles-ul, cu Parisul, cu Berlinul, numai dacă acest lucru nu contrazice intereselor noastre, credinței noastre, și dragostei mele față de popor.

Candidatul Blocului "Împreună" la funcția de președinte , Octavian Țîcu, a postat un spot electoral cu secvențe din cariera sa politică şi cea de sportiv.

Și Renato Usatîi, candidatul formațiunii Partidul Nostru, apare în faţa unui grup de oameni din Dondușeni şi discută despre problema demografică a țării.

RENATO USATÎI candidatul Partidului Nostru la funcția de președinte al Republicii Moldova: Dacă nașterea fiecărui copil va fi stimulată cu 200 000 lei, eu vă asigur că problema rajdaiemosti la noi o sa se soluționeze.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter