Social

Pelerinajul la moaștele Sfintei Parascheva va începe pe 8 octombrie. Și moaştele Sfântului Pantelimon vor fi aduse la Iași

post-img
Pelerini la Sfânta Parascheva, Iași

Pelerinajul la Mitropolia Moldovei şi Bucovinei prilejuit de Hramul Sf Parascheva va începe marţi, 8 octombrie, de la ora 6,00, odată cu citirea Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva, iar lângă racla cu moaştele sfintei urmează a fi aduse, de la o mănăstire de pe Muntele Athos, şi moaştele Sfântului Pantelimon, transmite Agerpres.

ZFR

Directorul de comunicare al Arhiepiscopiei Iaşilor, preotul Lucian Apopei, a declarat că racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva va fi scoasă din Catedrala Mitropolitană în cursul dimineţii de 8 octombrie, în cadrul tradiţionalei procesiuni, şi va fi depusă ulterior în baldachinul special amenajat în Curtea Mitropolitană.

Potrivit sursei citate, în acest loc va rămâne până când rândul de închinare va putea fi gestionat din interiorul lăcaşului de cult, moment estimat a fi începând de marţi, 15 octombrie.

Preotul Lucian Apopei a declarat, totodată, că anul acesta, alături de sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioasei Parascheva vor fi aduse, de la Mănăstirea „Sfântul Pavel” din Muntele Athos, şi moaştele Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon.

„Anul 2024 a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept ‘an omagial al pastoraţiei şi îngrijirii bolnavilor şi an comemorativ al tuturor Sfinţilor tămăduitori fără de arginţi’. Aşadar, am dorit să oferim pelerinilor ce vor poposi la Iaşi în miezul lunii octombrie bucuria de a se întâlni cu un sfânt taumaturg, adică unul prin care Dumnezeu săvârşeşte vindecări şi aduce multă alinare celor afectaţi de felurite boli”, a declarat preotul Lucian Apopei, purtătorul de cuvânt al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Conform sursei citate, în data de 14 octombrie 2024, ziua de prăznuire a Hramului Sfintei Cuvioase Parascheva, slujba Sfintei Liturghii va fi oficiată, începând cu ora 9,30, pe un podium amplasat la limita cu Pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul Altarului Catedralei Mitropolitane.

Pentru cei care nu vor reuşi să fie prezenţi în preajma zonei amenajate, slujba va putea fi urmărită şi de la distanţă, pe câteva ecrane de mari dimensiuni amplasate în mai multe locaţii. 

author-img_1

Cristian Sava

Reporter