Justiție

CSM a demis-o pe judecătoarea Silvia Cecan pentru nepromovarea vettingului

post-img
Silvia Cecan
Sursa foto: zdg.md

Curtea de Apel Centru rămâne fără unul dintre magistrații săi după ce judecătoarea Silvia Cecan a fost eliberată din funcție ca urmare a nepromovării reevaluare în cadrul vettingului judecătorilor. Decizia a fost luată de Consiliul Superior al Magistraturii în ședința de marți, 9 decembrie.

Comisia Vetting a constatat că Silvia Cecan nu corespunde criteriilor de integritate, confirmând astfel rezultatul evaluării inițiale. Reevaluarea a vizat în special diferențele substanțiale de avere pentru perioadele 2016, 2017, 2018, 2020 și 2021.

În urma deliberărilor, raportul Comisiei de evaluare externă a fost acceptat de către CSM cu nouă voturi „pro” și unul „împotrivă”, decizia finală fiind eliberarea judecătoarei din funcție și lipsirea acesteia de dreptul la indemnizația unică de concediere.

Totodată, Silvia Cecan nu are dreptul de a exercita funcția de judecător și nici o funcție de demnitate publică, timp de cinci ani, din data rămânerii definitive a hotărârii CSM.

În fața membrilor CSM, SIlvia Cecan a declarat că „nu este de acord cu raportul elaborat de Comisie din 25 noiembrie 2025, deoarece ar contraveni normelor legale privind dispunerea unei evaluări repetate”.

Hotărârea poate fi contestată la CSJ în termen de 15 de la notificare. Silvia Cecan și-a început cariera în magistratură în februarie 2006 ca judecător la Judecătoria Fălești. În 2009 a fost transferată la Judecătoria Bender, unde a devenit și președinte interimar, iar în 2010 a fost numită președinte al instituției pentru patru ani.

În 2011 a fost confirmată ca judecător până la atingerea plafonului de vârstă, iar în 2012 a devenit judecător la Curtea de Apel Bender. În 2014 a fost numită judecător la Curtea de Apel Centru.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter