Actualitate

Basarabenii care au avut onoarea să se vadă cu Regina Elisabeta a II-a

Basarabenii care au avut onoarea să se vadă cu Regina Elisabeta a II-a
Sursa video: TVR MOLDOVA

Regina Elisabeta a II-a nu a fost niciodată în Republica Moldova, dar mulţi basarabeni şi-au dorit să o cunoască şi au mers la Londra, la Palatul Buckingham. Unicul preşedinte care s-a văzut cu fosta suverană este Mircea Snegur, în cadrul unei vizite neoficiale la Londra, în anul 1996. Au avut ocazie să dea mâna cu regina şi şase ambasadori ai Republicii Moldova, printre aceştia şi colegul nostru, Iulian Fruntaşu.

A fost o zi memorabilă în anul 2012, când fostul ambasador al Republicii Moldova în Marea Britanie, Iulian Fruntaşu, s-a întâlnit la Palatul Buckingham cu Regina Elisabeta a II-a pentru a-i înmâna scrisorile de acreditare. El îşi aduce aminte şi acum toate rigorile acelei întrevederi.

IULIAN FRUNTAŞU fost ambasador al Republicii Moldova în Marea Britanii: „E un protocol al Curţii Regale, asta însemnând de la vestimentație, una mai specială şi terminând cu trăsura cu care trebuie să ajungi la Buckingham. E fastul acesta regal, trebuie să înveţi mişcările, să exersezi chiar înainte de a te apropia, trebuie să ştii câţi paşi faci, cum te închini”.

Protocolul impunea ca regină să primească doar două scrisori de acreditare într-o zi. Era timp rezervat și pentru discuţii.

IULIAN FRUNTAŞU fost ambasador al Republicii Moldova în Marea Britanie: „Ai ocazia să vorbeşti tete-a-tete cu regina în jur de 20 de minute, eu am stat mai mult, de fapt. Este vizibil că ştie şi cunoaște, a cunoscut, bine eu vorbesc la prezent că îmi e greu să vorbesc la trecut, dar știa foarte bine nu doar dosarul bilateral, ci şi politica internațională, regională, chiar cele mai obscure regiuni, aş zice eu.  Foarte focusată, punea întrebări pertinente, după care a trecut şi la întrebări personale, cum m-am aranjat, dacă mi-am găsit reşedinţă, am mai glumit, am mai râs”.

A dat mâna cu regina când a prezentat scrisorile de acreditare şi actuala ambasadoare a Republicii Moldova în Regatul Unit. Angela Ponomoriov s-a făcut remarcată prin faptul că, la evenimentul solemn, a purtat o ţinută autentică.

E.S ANGELA PONOMARIOV ambasadoarea Republicii Moldova în Marea Britanie: „Şi consider că aceasta că şi-a adus contribuția, fiindcă costumul național este o parte foarte importantă a istoriei, culturii şi artei oricărui popor ,iar o asemenea ocazie de a promova valorile noastre culturale se oferă doar o dată în viaţă. Vreau să dezvălui că aceasta nu a rămas neremarcat de regină, majestatea sa apreciind consumul nostru naţional şi intersându-se de semnificaţia lui”.


Ambasadoare susţine că fosta monarhă era ca o enciclopedie vie, cunoscând o mulţime despre toate ţările lumii, inclusiv Republica Moldova. Ea s-a arătat informată despre actualele evoluții de la Chişinău şi coexistența pașnică a oamenilor de diferite etnii.

E.S ANGELA PONOMARIOV ambasadoarea Republicii Moldova în Marea Britanie: „Pe parcursul mandatului meu, am avut câteva ocazii să interacționez cu regina Elisabeta II. De fiecare dată impresia cea mai puternică fiind felul de a fi al reginei, modul de a interacționa cu interlocutorul, de al asculta, de al manifesta empatie, încurajare şi înțelegere”.


Regina Marii Britanii a decorat cu un ordin special pe basarabeanca Victoria Dunford care îşi dedică viaţa susținerii copiilor cu nevoi speciale.


VICTORIA DUNFORD director, Asociația MAD-aid: „Am avut ocazia să o văd în persoană în 2017, după ce am fost onorată cu distincţia Medalia Imperiului Britanic. Am avut onoarea să fiu în primul rând şi să ne salutăm”.

Din 1999 şi până în prezent, Republica Moldova a avut şase ambasadori în Regatul Unit. Este vorba despre Ion Căpățînă, Mihai Popov, Mariana Durleșteanu, Natalia Solcan, Iulian Fruntașu şi actuala ambasadoare Angela Ponomariov.

author-img_1

Constantin Uzdris

Reporter