Actualitate

Comisiile administrație publică ale Parlamentului Republicii Moldova și României au semnat un acord de cooperare

post-img
Comisiile administrație publică ale Parlamentului Republicii Moldova și României
Sursa foto: parlament.md

La Parlament a avut loc, astăzi, semnarea unui acord de cooperare dintre Comisiilor administrație publică ale Parlamentului Republicii Moldova și României.

Semnarea acordului a fost prilejuită de desfășurarea ședinței comune a membrilor Comisiei administrație publică a Parlamentului Republicii Moldova și Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului din Camera Deputaților a Parlamentului României.

Acordul prevede cooperarea în vederea îmbunătățirii cadrului normativ și celui de reglementare vizând organizarea și funcționarea administrației publice, planificarea spațială și dezvoltarea regională.

De asemenea, documentul prevede colaborarea în vederea stabilirii relațiilor de fraternitate între colectivitățile locale din Republica Moldova și România.

În cadrul ședinței comune au fost supuse discuțiilor subiecte de actualitate, precum modernizarea cadrului normativ în domeniul reglementării raporturilor administrative, controlul parlamentar, dar și subiectul unei eventuale reforme administrativ-teritoriale.

În această ordine de idei, a fost evidențiată importanța preluării bunelor practici în domeniu și a schimbului de experiență ce poate fi oferit de România R. Moldova.

În debut, președintele Comisiei administrație publică, Larisa Voloh, a salutat prezența oficialilor români și și-a exprimat convingerea că această ședință comună va impulsiona dialogul și cooperarea bilaterală constantă între cele două comisii parlamentare.

”Ne propunem să avem o agendă ambițioasă privind armonizarea legislației naționale, specifice comisiilor parlamentare din cele două țări, cu cea a Uniunii Europene. Finalitatea acestui exercițiu ar trebui să fie ajustarea sistemului administrativ al Republicii Moldova la spațiul administrativ european, acest lucru fiind posibil doar în contextul realizării unei ample reforme a  administrației publice, centrată pe cetățean” a declarat președintele Comisiei.

La rândul său, Simona Bucura-Oprescu, președintele Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului din Camera Deputaților, a Parlamentului României și-a exprimat speranța că această colaborare va fi una benefică pentru cetățenii ambelor țări.

În perioada 18–19 mai, delegația Comisiei pentru administrație publică și amenajarea teritoriului din Camera Deputaților a Parlamentului României se află într-o vizită oficială în R. Moldova. Programul vizitei include întrevederi cu președintele Parlamentului, Igor Grosu, cu reprezentanți ai Guvernului și ai administrației publice locale.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter