„Interesele strategice ale Rusiei în Ucraina sunt binecunoscute. Geografia și istoria Rusiei îi obligă pe liderii săi să creeze și să păstreze un tampon între Moscova și marile puteri din Europa de Vest și să asigure accesul la Marea Neagră. Ucraina este crucială pentru ambele obiective. Dar dincolo de Ucraina, Kremlinul percepe expansiunea spre est a influenței occidentale, inclusiv în Rusia, ca fiind o invazie modernă prin camuflare ce amenință regimul rus”, scrie Antonia Colibășanu într-o amplă analiză pe platforma Geopolitical Futures, citată de stiriletvr.ro

Experta spune că Vladimir Putin a studiat cu acribie modelul socio-economic care a permis Occidentului să câștige Războiul Rece, iar Germania a fost cheia de exploatare a punctelor vulnerabile ale acestui model.

„Nu organizațiile occidentale precum NATO și Uniunea Europeană provoacă Kremlinul, ci modelul socio-economic care a permis Occidentului să câștige Războiul Rece și care i-a ademenit pe est-europeni, determinându-și să-și dorească să se alăture Occidentului. Când a devenit președinte al Rusiei în 2000, în urma prăbușirii Uniunii Sovietice și a crizei economice din anii 1990, Vladimir Putin a moștenit o țară distrusă. Mulți ruși au avut în vedere aderarea la Uniunea Europeană, sperând că alinierea la Occident le va aduce o viață mai bună.

Prioritatea instituției ruse a fost stabilizarea și reconstruirea țării. Putin a vrut doar să supraviețuiască politic. Urmând exemplul liderilor ruși de succes din trecut, el a centralizat puterea. Știind că are nevoie de stabilitate și creștere pentru a încetini rata emigrației și pentru a aborda situația demografică săracă a Rusiei, a căutat să facă Europa dependentă economic de Moscova. Și privind înapoi în istorie și la echilibrul actual al puterii, el a identificat Germania drept pârghia strategiei sale de dependență.

Legăturile Rusiei cu Germania au fost esențiale pentru stabilirea legăturilor cu Uniunea Europeană în sens mai larg, dar acesta a fost doar începutul strategiei Rusiei în Europa. Rusia și-a deschis economia investițiilor occidentale, a stabilit legături pe tot continentul și a încercat să înțeleagă funcționarea interioară a birocrației UE. A stabilit legături strânse de afaceri cu Italia, Franța și mai târziu Ungaria și a construit o rețea politică care ar ajuta la extinderea influenței sale în Europa. Pentru Moscova, a învăța despre vulnerabilitățile europene a fost la fel de important precum construirea economiei sale și transformarea Rusiei într-o putere economică stabilă”, argumentează Colibășanu.

Pandemia

Primii ani ai erei Putin au adus îmbunătățiri substanțiale nivelului de trai al păturii de mijloc a societății ruse. Însă transformarea Rusiei într-un jucător important pe piața mondială a energiei a venit și cu dezavantaje, expunând-o „ciclurilor economice globale”, notează Antonia Colibășanu.

„Rușii din clasa de mijloc au văzut îmbunătățiri ale nivelului lor de trai sub Putin. În marile orașe rusești, viața era similară cu cea din Occident. Cu toate acestea, atunci când a devenit un jucător important pe piața energiei, Rusia și-a crescut și expunerea la ciclurile economice globale. Criza economică europeană din anii 2010 a provocat fiori prin Moscova. Economia Rusiei a rămas în general fragilă, iar decalajul dintre zonele urbane și cele rurale a rămas periculos de mare, potențial amenințând controlul lui Putin.

În același timp, Occidentul a oferit un model atractiv pentru a rivaliza cu Rusia. Nu atât influența occidentală în creștere în zona tampon a Rusiei a deranjat Kremlinul, cât și faptul că rușii obișnuiți ar putea privi Europa de Est și ar vedea un model mai bun de organizare politică și de creștere economică”, scrie Colibășanu.

Apoi „a lovit pandemia”.

„Președintele rus se temea aparent că insecuritatea economică provocată de COVID-19 ar putea amenința securitatea și stabilitatea economică a țării sale. Pe măsură ce cele mai grave efecte socio-economice ale pandemiei s-au estompat, acțiunea împotriva Occidentului a devenit urgentă. Din punctul de vedere al Kremlinului, acesta a fost un moment unic. SUA au încercat să-și reducă prezența în Europa și, în schimb, să se concentreze asupra problemelor interne și indo-pacifice. Cu alte cuvinte, de la Kremlin, alianța transatlantică și Uniunea Europeană par slabe. Cel mai important, liderii Rusiei cred că au dobândit suficiente cunoștințe despre modul în care funcționează Occidentul și că pot lupta eficient împotriva lui”, se mai arată în analiza Antoniei Colibășanu.

Pregătirea de război

Potrivit Antoniei Colibășanu, Rusia se pregătește de o confruntare cu Occidentul „cel puțin de la începutul anilor 2000”.

Pe lângă stocarea rezervelor valutare, „Moscova a construit blocuri comerciale și a adâncit relațiile cu proiecte precum Uniunea Economică Eurasiatică”.

În Europa, „a ademenit Germania să devină dependentă de gazul natural rusesc, ceea ce, după cum este clar astăzi, a făcut ca îm Europa să fie extrem de dificilă întreruperea importurilor de energie rusă. Trecerea de la gaze ar necesita ca Europa să construiască o nouă infrastructură – un proces costisitor, consumator de timp.”

„Parteneriatul strâns germano-rus a beneficiat și în alte moduri de strategia europeană a Kremlinului. Pentru a da un exemplu practic, UE avea planuri de a face Dunărea pe deplin navigabilă prin stabilirea de canale suplimentare, mărind legătura Europei Centrale cu Marea Neagră. Acest lucru i-ar fi dat Europei mai multe pârghii împotriva Rusiei în acest moment, când războiul din Ucraina a forțat redirecționarea fluxurilor comerciale de la Marea Neagră către rute terestre mult mai scumpe. În schimb, relațiile pozitive cu Moscova au făcut ca proiectul să pară inutil”, subliniază analista.

„Nu întâmplător, după 2012, primul an în care Nord Stream 1 a fost complet operațional, Europa a devenit mult mai reticentă în a adopta politici care ar putea fi văzute ca anti-ruse. Pur și simplu nu a existat niciun interes în Germania să le ducă la îndeplinire. De asemenea, nu este o coincidență faptul că relațiile dintre SUA și Germania s-au răcit în acea perioadă. SUA aveau nevoie de Germania să conducă Europa, sau cel puțin să mențină neutralitatea, pentru a împiedica Rusia să-și extindă influența în Europa pe măsură ce SUA se retrageau. Faptul că Rusia a aderat la Organizația Mondială a Comerțului în 2012 i-a oferit și mai multă pârghie în economia mondială”, atrage atenția Colibășanu.

„Acesta este doar începutul”

La nivel global, Rusia a menținut relații strânse cu inamicii tradiționali și cu concurenții Occidentului.

„Aderarea la OMC i-a oferit o poziție mai puternică pe scena globală, care este folosită pentru a promova influența și interesele jucătorilor globali emergenti, inclusiv țările BRICS, care includ și Brazilia, India, China și Africa de Sud. Deși rezultatele au fost modeste, Rusia a promovat grupul ca o alternativă la Occident și a continuat să se concentreze pe construirea de legături cu China și India, stabilind legături care spera că vor rezista într-o potențială confruntare cu Occidentul, ca cea de astăzi”, notează Antonia Colibășanu.

Pentru a contracara sancțiunile actuale, „a apelat la China pentru ajutor”. „Uniunea Economică Eurasiatică îi oferă împuterniciri pentru a continua să facă afaceri cu lumea. În același timp, prezența Rusiei în Orientul Mijlociu și în părți ale Africii o ajută să mențină prețul petrolului ridicat – suficient de ridicat încât să poată continua să-și plătească facturile. Influența din Orientul Mijlociu și Sahel, două zone extrem de instabile, dar bogate în resurse, oferă Rusiei, de asemenea, mai multă pârghie asupra economiei mondiale.”

Suntem acum martori la „primul război economic mondial din epoca modernă”, consideră Antonia Colibășanu.

„Regulile sunt nedefinite, iar economia globală este complexă, ceea ce înseamnă că daunele colaterale sunt inevitabile și adesea imprevizibile. Încet-încet, devenim conștienți de repercusiunile pe care le au sancțiunile împotriva Rusiei asupra economiei globale. Mai puțin clare sunt instrumentele pe care Rusia le poate folosi împotriva Occidentului. Cum va schimba asta lumea este un mister. Tot ce putem face este să privim înapoi la lucrurile pentru care s-a pregătit Rusia și să ghicim ce ar putea urma în continuare. Acesta este doar inceputul”, conchide Colibășanu.