Cultură

Cavoul familiilor Macri-Donici, proiectat de arhitectul Bernardazzi, a fost restaurat cu sprijinul UE

post-img
UE
Sursa foto: IPN.md

Lucrările de conservare și restaurare de la cavoul familiilor Macri-Donici sunt în plină desfășurare, grație Programului Uniunii Europene „Măsuri de Promovare a Încrederii” (EU CBM), implementat de PNUD. Cavoul este unul din cele 10 obiective cultural-istorice de pe ambele maluri ale Nistrului, selectate pentru restaurare și conservare, în cadrul componentei patrimoniu cultural al programului EU CBM.

Aflat în curtea bisericii „Sf. Arhanghel Mihail” din Dubăsarii Vechi, cavoul familiei Macri-Donici a fost proiectat de arhitectul Alexandru Bernardazzi și realizat în marmură și granit de meșterul A. Tuzini din Odesa, în perioada anilor 1882-1883, lucru confirmat și de semnătura arhitectului pe unul dintre pereții laterali ai cavoului.

Provocarea cea mare pentru echipa antrenată în procesul de restaurare este să păstreze autenticitatea monumentului și să-i redea toată splendoarea de altădată. În timpul lucrărilor de restaurare, în unul dintre pereții interiori ai cavoului au fost descoperite două morminte. Se presupune că unul dintre acestea ar aparține Limoniei Donici, soția lui Nicolae Donici. Pentru a confirma și documenta cele descoperite, a fost chemată o echipă de arheologi. Pentru restabilirea exactă a celor două morminte nou descoperite, urmează să fie lansat un apel pentru colectarea de fonduri.

„Bucuria noastră este enormă, nu o pot reda în cuvinte. Noi credeam că aceste două morminte au fost distruse în perioada anilor 1960-1961. Vom încerca să găsim soluții financiare, pentru ca echipa de arheologi să poată studia cui aparțin cele două sicrie executate în aramă. Ceea ce s-a descoperit acum este ceva unic pentru țara noastră”, afirmă Teodor Pelin, parohul bisericii „Sf. Arhanghel Mihail” din Dubăsarii Vechi.

„Cred că e de datoria noastră să păstrăm asemenea obiecte incluse în patrimoniul arhitectural al țării, unice din regiune. Ne-am dori ca toate aceste obiective să fie incluse într-un traseu turistic și ulterior oamenii să vină la Dubăsarii Vechi și să dedice cel puțin o zi vizitelor și descoperirilor”, menționează Vitalie Casian, primarul localității Dubăsarii Vechi.

Cavoul Macri-Donici poate prezenta interes pentru cei care fie vor să descopere lucrările arhitectului Bernardazzi, fie vor să afle mai multe despre viața astronomului Nicolae Donici. În Dubăsarii Vechi sunt două monumente istorice introduse în registrul de stat: biserica și cavoul. Acestea urmează să fie parte a traseului turistic din regiune, unde mai pot fi vizitate conacul în care a locuit astronomul Nicolae Donici și dumbrava de stejari seculari.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter