Social

Un cetățean al Israelului, reținut la Aeroportul Internațional Chișinău. A încercat să treacă frontiera cu un pistol pneumatic

post-img
AIC
Sursa foto: imagine simbol

Un alt cetățean al Israelului a încălcat legislația frontalieră, prin tentativa de trecere a frontierei cu un pistol pneumatic. Incidentul a fost semnalat în după-amiaza zilei de astăzi, 2 octombrie 2022, în Aeroportul Internațional Chișinău.

La ora 13:30, în fluxul de pasageri al rutei „Chișinău-Tel Aviv” s-a prezentat și cetățeanul israelian de 22 de ani. Conform procedurilor legale, străinul și bagajele acestuia au fost supuse controlului de securitate. Ca urmare, polițiștii de frontieră au depistat în bagajul de cală un obiect asemănător cu armă. La extinderea verificărilor a fost confirmată bănuiala - un pistol pneumatic.

În aceste circumstanțe, la fața locului a intervenit grupa operativă de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Aeroportul Internațional Chișinău pentru continuarea cercetărilor. Arma a fost ridicată și va fi transmisă la Centrul tehnico-criminalistic şi expertize judiciare al MAI. În funcție de rezultatul expertizei se va face încadrarea juridică a faptei și atragerea la răspundere a pasagerului.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter