Covid-19

OMS decide menţinerea nivelului maxim de alertă pentru pandemia de COVID-19

post-img
COVID-19
Sursa foto: Freepik.com

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a decis luni să menţină nivelul maxim de alertă cu privire la pandemia de COVID-19, la trei ani după ce organizaţia a declarat boala o urgenţă de sănătate publică de interes internaţional, relatează AFP şi Reuters.

Directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, a urmat astfel recomandările Comitetului de urgenţă privind reglementările în domeniul sanitar la nivel internaţional referitoare la COVID-19, reunit vineri la nivel de experţi pentru a 14-a oară şi care şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la riscul reprezentat în continuare de noul coronavirus.

Tedros Adhanom Ghebreyesus anunţase deja că, în opinia sa, este prematură ridicarea celui mai înalt nivel de alertă privind pandemia de COVID-19, potrivit Agerpres.

Pandemia se află probabil într-un "punct de tranziţie" şi are în continuare nevoie de o gestionare atentă pentru "atenuarea potenţialelor consecinţe negative", a precizat OMS într-un comunicat.

Peste 6,8 milioane de persoane şi-au pierdut viaţa de la izbucnirea, în urmă cu trei ani, a pandemiei de COVID-19, care a afectat toate ţările de pe glob, devastând comunităţi şi economii.

Cu toate acestea, apariţia vaccinurilor şi a tratamentelor a schimbat considerabil cursul pandemiei din 2020, directorul general al OMS declarând că speră la ridicarea urgenţei de sănătate publică în acest an, în condiţiile în care accesul la instrumente eficiente împotriva virusului poate fi îmbunătăţit la nivel global.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter