Torino, venim! Şi vrem cel puţin un loc în finală. Delegaţia României la Eurovision a plecat astăzi în Italia, şara gazdă a concursului de anul acesta. Reprezentantul României, WRS, este hotărât să câştige inimile fanilor Eurovision şi voturile juriilor de specialitate, relatează ştiriletvr.ro.
Drumul spre Torino a început cu un recital susţinut de reprezentantul României la Eurovision 2022, WRS, chiar pe aeroport, spre bucuria fanilor care au venit în număr destul de mare să-i ureze succes la competiţia care anul acesta se va desfăşura la Torino pe 10-12 si 14 mai.
„Parcă nu îmi vine să cred că a venit ziua deplasării la Torino! Abia aştept să văd ce ne aşteaptă în următoarele două săptămâni şi sunt sigur că o să fie o experienţă minunată. Sunt extraordinar de recunoscător pentru tot ce mi s-a întâmplat în ultimele luni şi pentru ce urmează, pot să spun că pentru asta m-am pregătit. Sper să mă ridic la nivelul aşteptărilor şi să vă placă ceea ce v-am pregătit. Torino, here I come!”, a declarat wrs la plecarea spre Italia.
Delegaţia României va avea un program foarte încărcat după sosirea în Italia, marţi, 3 mai, fiind programată prima repetiţie, şedinţa tehnică în Viewing Room, o conferinţă de presă, interviuri şi sesiuni foto.
WRS va reprezenta România cu o melodie compusă de el: Llamame. Videoclipul piesei este inspirat din viaţa artistului: un tânăr talentat, care a muncit mult pentru a-şi câştiga locul în industria muzicală.
Eurovision Song Contest este cea mai importantă competiţie muzicală internaţională, organizată de EBU - cea mai mare asociaţie a televiziunilor publice din Europa. European Song Contest (ESC) se desfăşoară în fiecare an, începând din 1956. Show-ul este unul dintre cele mai longevive şi mai urmărite programe de televiziune din lume, fiind transmis atât în Europa, cât şi în Australia, Asia şi Statele Unite.
Cele mai bune performanţe ale României la acest concurs au fost: de două ori locul al treilea (Luminiţa Anghel & Sistem - Kiev, 2005; Paula Seling şi Ovi - Oslo, 2010) şi o dată locul al patrulea (Mihai Trăistariu - Atena, 2006).