Mai multe organizaţii neguvernamentale îndeamnă autorităţile Republicii Moldova să declare drept prioritate naţională proiectul de construcţie a autostrăzii Ungheni-Chişinău-Odesa.
Directorul Institutului de Dezvoltare şi Expertiză a Proiectelor (IDEP), Iurie Calestru, a declarat miercuri, 30 octombrie, că după declararea autostrăzii drept prioritate naţională, construcţia acesteia ar trebui să fie inclusă în planul de acţiuni al Guvernului.
"Am aborda problema în cadrul discuţiilor în Parlamentul European, unde am discutat cu aproximativ 40 de deputaţi europeni. Recent am primit un răspuns oficial din partea Ucrainei, de la Ministerul Infrastructurii, care a menţionat că discuţiile ulterioare necesită o poziţie oficială a Moldovei", a spus el, menţionând că, "deşi proiectul este aprobat, de promovarea acestuia se ocupă deocamdată organizaţiile neguvernamentale, dar nu statul".Potrivit lui, pentru realizarea studiului de fezabilitate sunt necesare 32 de milioane de euro. De asemenea, el a menţionat că partea europeană "îşi exprimă interesul faţă de proiect, însă vor fi făcuţi paşi suplimentari numai dacă Moldova este interesată de acesta".
Preşedintele Asociaţiei Patronale a Industriei Turismului, Gabriel Mărgineanu, a menţionat că, "pentru ca proiectul să prindă viaţă, Guvernul trebuie să creeze un grup de lucru care să stabilească termenele, condiţiile de conlucrare între părţi, să stabilească foaia de parcurs, cu acţiuni concrete".
"Moldova are nevoie de elemente de infrastructură care să facă viaţa omului mai bună. Dacă nu avem infrastructură, investitorii nu vor să vină în Republica Moldova", a spus el.
Autostrada Ungheni – Chişinău – Odesa va fi o continuare a Autostrăzii Unirii din România, care va face legătura între oraşele Târgu Mureş şi Iaşi şi va ajunge până la Ungheni. Recent, autorităţile de la Bucureşti au propus ca Autostrada Unirii să fie declarată obiectiv de importanţă naţională.