ACTUALITATE

"Punctul pe AZi": Podului de Flori ocupantul i-a oferit poduri de sânge peste Nistru, opinii

Întâlnirea de la Prut de acum 30 de ani, de la 6 mai 1990 poate să stea să stea alături de Adunarea de pe Câmpia Libertăţii de la 1948 şi de Adunarea de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918. De această opinie este Ion Andrei Gherasim, preşedintele executiv al Fundaţiei “Corneliu Coposu”, România. El a declarat, în cadrul emisiunii Punctul pe AZi de la TVR MOLDOVA că ambele maluri ale Prutului au ratat atunci momentul Unirii.

„A fost momentul când mi-au dat lacrimile şi am fost fericit că fraţii români se întâlnesc cu fraţii basarabeni după jumătate de secol. Din păcate, Podului de Flori, ocupantul i-a oferit poduri de sânge peste Nistru, asta nu trebuie uitat. Faptele, şi acum după 30 de ani sunt cele care nu definesc acest popor, suntem prea puţini cei care ne luptăm cu adevărat şi arătăm prin fapte ceea ce înseamnă unitate, unire”, a spus Ion Andrei Gherasim.

Primarul de Iaşi, Mihai Chirica, este de părere că ceea ce a făcut generaţia Vieru pentru Unirea Basarabiei cu Ţara Mamă a fost distrus de toţi oamenii politici. „Podul de Flori a fost un moment de glorie al unei generaţii de aur, generaţia lui Grigore Vieru, care a reuşit să stârnească sentimente pe care nu a reuşit să le stârnească nimeni. Momentul s-a petrecut imediat ce România s-a desprins din blocul socialist, noi veneam pe o euforie pe care ne-.a creat-o momentul lui decembrie 1989, simţul libertăţii era unul evident. Toată lumea a privit momentul ca un pas fără întoarcere şi cred că aşa a fost şi gândit – de unire a Basarabiei cu Ţara Mamă, cred că am ratat, ceea ce a făcut generaţia Vieru pentru acest pas a fost distrus de toţi oamenii politici”, a spus Mihai Chirica, primarul municipiului Iaşi.

Ion Hadârcă, deputat în Primul Parlament al Republicii Moldova, fondatorul şi primul preşedinte al Frontului Popular, afirmă că ceea ce s-a întâmplat acum 30 de ani la Prut a fost un miracol, pentru că pentru prima dată de decenii de calvar şi de interzicere s-au deschis hotarele celui mai dur imperiu din secolul 20, imperiul sovietic.

„Emoţiile sunt copleşitoare şi acum 30 de ani când vorbesc despre acest mare eveniment cu încărcătură emoţională deosebită. Oamenii când se întâlneau, momentele cred că sunt cele mai copleşitoare, oamenii când se îmbrăţişau nu aveau cuvinte, au fost multe lacrimi. A fost şi un Pod de Flori, dar şi un pod de sârmă ghimpată. Podul de Flori este la temelia celorlalte poduri care au urmat, a fost Podul Eminescu, Podul de Carte, au fost poduri de burse studenţeşti, au fost poduri de apropiere, de înfrăţire, dintre primăriile dintre cele două maluri ale Prutului”, a spus Ion Hadârcă.

Invitaţii emisiunii au opinat că cele două maluri ale Prutului trebuie să aibă un deziderat - integrarea europeană a Republicii Moldova prin Unirea cu România

„Din cauza unora România nu a ajuns acolo unde trebuia să ajungă, responsabilitatea principală o au pionii lui Gorbaciov, Ion Iliescu care a furat revoluţia tinerilor. Şi de o parte şi de alta a Prutului nu s-a făcut nimic pentru reunirea celor două maluri ale Prutului, nu s-a făcut nimic decât s-a slujit Moscovei. Noi, la 30 de ani, trebuie cu adevărat de mers mai departe, generaţii întregi s-au luptat. Poate acum este un moment de resetare a noastră. Rusia trebuie să înţeleagă că basarabenii, moldovenii, muntenii şi cu ardelenii suntem suntem toţi una în gând şi în simţire”, a spus Ion Andrei Gherasim.